Adi Petre și-a explicat forma slabă de la UTA Arad: „Asta e cea mai mare problemă la mine”

adi petre uta arad forma slaba explicatii
Vezi galeria foto - 4 poze

UTA a pierdut cel de-al 11-lea meci stagional pe teren propriu, 1-2 chiar în fața „lanternei roșii” Poli Iași și încă are emoții în zona roșie a clasamentului din play-out.

Arădenii au fost conduși cu 2-0 la pauză, au dat impresia că pot reveni după reușita lui Hora, din minutul 65, dar Adrian Petre a ratat o ocazie imensă 9 minute mai târziu.

Atacantul arădean a fost lăsat singur cu portarul de Rus, dar s-a complicat, a încercat să dribleze și portarul, care i-a suflat balonul.

Adi Petre și-a explicat forma slabă de la UTA Arad

Probabil asta e cea mai mare problemă la mine, lipsa de încredere. Toate criticile venite din toate părţile în ultima perioadă probabil m-au afectat în subconştient. Chiar dacă eu încerc să le evit, mă afectează. Încerc să trec peste, dar e foarte greu.

Într-un moment ca acesta, cum a fost cel de azi, probabil din subconştient îmi vine în minte, mă face să mă precipit şi să nu iau decizia cea mai bună. Meciurile viitoare sper să marchez, să-mi dau drumul şi să mă deblochez”, a spus Petre, după înfrângerea cu Iaşi.

Chiar dacă în fața suporterilor utiști sosiți la stadion pentru a cere socoteală după un nou eșec intern al favoriților  Laszlo Balint a încercat să-l apere pe atacantul său, în fața microfoanelor nu a fost atât de diplomat.

Adi Petre a avut din nou o evoluție dezamăgitoare în UTA Arad – Poli Iași 1-2

„Când nu respecţi fotbalul, nici fotbalul nu te ajută şi am avut acele ocazii, le-am tratat… Ocazia lui Petre e bătaie de joc. Să tratezi munca unei intregi echipe de maniera cum a tratat-o Adi Petre… Îmi pare rău să o spun, dar e ce simt şi spun ce gândesc”, au fost cuvintele tehnicianului UTA-ei.

De la revenirea acasă de la Conseza (liga a doua italiană), Petre a bifat 14 prezențe în Liga 1 și  609  de minute, fără a reuși să înscrie vreun gol pentru UTA. Singura sa reușită pentru arădeni în acest am a venit în Cupa României, în prelungirile partidei pierdute cu 2-1 la Cluj, cu Universitatea.

 

Publicat: 09 05. 2021, 19:42