Abonamentele pentru fanii celor de la FC Botoșani se pun în vânzare până la sfârșitul lunii: „Lucrările la stadion sunt în grafic”

Conducerea clubului FC Botoșani intenționează ca până la sfârșitul acestei luni să pună în vânzare abonamentele pentru ediția următoare de campionat, programată să înceapă pe data de 20 iulie.

Oficialii grupării locale nu s-au grăbit în ceea ce privește emiterea de abonamente deoarece nu aveau garanția că FC Botoșani va juca în prima etapă pe stadionul Municipal. Între timp, ei spun că sunt șanse reale ca lucrările să fie finalizate la termenele stabilite și în aceste condiții, cel târziu pe 30 iunie, abonamentele vor fi puse în vânzare. Cât privește prețul acestor abonamente, reprezentanții grupării locale spun că urmează a fi stabilit în această săptămână.

„Abonamentele încă nu se pun în vânzare. Vrem să fim sută la sută siguri că se termină lucrările și putem omologa stadionul. Probabil, de săptămâna viitoare se vor pune în vânzare și abonamentele. Încă nu am stabilit data. În momentul de față se lucrează la prețul abonamentelor. Împreună cu Alex Chirilă, domnul Șfaițer, domnul Iftime, vom stabili împreună prețul abonamentelor”, a spus Nelu Nistorică, oficial FC Botoșani.

„Lucrările sunt în grafic”

Reprezentanții clubului FC Botoșani și ai companiei care se ocupă de modernizarea stadionului Municipal spun că lucrările sunt în grafic și că vor fi finalizate până pe data de 10 iulie. În momentul de față se lucrează la extinerea spațiilor, modernizarea vestiarelor și a rețelelor precum și la reabilitarea peluzei Nord a stadionului Municipal.

„Lucrările decurg foarte bine. Avem o săptămână de când lucrăm la stadion și suntem în gafic. În această săptămână vor ajunge și turnicheții în Botoșani. Firma care se ocupă de aducerea și montarea acestor turnicheți ne-a promis că îi vor aduce. Am încredere că îi vor monta în timp util pentru că este o firmă serioasă cu care lucrăm pe partea de turnicheți”, a mai precizat Nelu Nistorică.

Publicat: 17 06. 2013, 16:31
Actualizat: 17 06. 2013, 16:32