A revenit Coman!** „M-am simțit bine la Brașov”

Portarul echipei FC Brașov, Dani Coman, a revenit la
antrenamentele formației ardelene în stagiul de pregătire din
Poiana Brașov, acesta precizând că se simte bine după operația
suferită la genunchi în luna aprilie, la o clinică din
Istanbul.

„M-am prezentat în cantonament, iar în această dimineață
am efectuat un antrenament la sala de forță. Mă simt foarte bine
după operația suferită. Recuperarea decurge foarte bine și am
început antrenamentele progresiv. Sper ca lucrurile să se aranjeze
și în ceea ce mă privește. Voi avea o discuție zilele urmatoare, cu
președintele clubului pentru că doresc să lămurim situația mea.
M-am simțit foarte bine la Brașov, m-am
ata
șat de echipă, de oraș și
personal aș dori să pot continua aici”
, a spus Coman,
pentru site-ul oficial al clubului.

În urmă cu o săptămînă, patronul FC Brașov, Ioan Neculaie, a
declarat într-o conferință de presă, că nu îi mai poate suporta
salariul cu Dani Coman, și că, din punctul său de vedere, portarul
poate pleca de la Brașov dacă returnează clubului o parte din suma
de bani pe care a primit-o la venirea sa la Brașov. „Dani
Coman este un portar bun. dar noi nu îi mai putem suporta salariul
foarte mare pe care el îl are la Brașov. Putem rezilia contractul
său, pentru că există o clauză acolo. Dacă dă înapoi o sumă de
bani, poate pleca oricând. Vom vedea ce va fi…pentru că eu cred
că are oferte
„, a afirmat Neculaie.

Portarul Traian Marc s-a alăturat lotului în cantonamentul din
Poiana Brașov. „Dupa cinci ani m-am întors acasă. Mă bucur
că am ajuns la o înțelegere cu FC Brașov, echipă la care m-am
format ca jucător. Am ales Brașovul cu sufletul. Este un nou
început pentru mine și sunt convins că am făcut cea mai bună
alegere. Voi trage tare la antrenamente pentru că vreau să mă bat
pentru loc de titular. Va fi un sezon foarte dificil, pentru că
lotul nu este omogen, însă trebuie să dăm totul pentru o clasare
cât mai bună în campionat”
, a declarat Traian Marc, pentru
site-ul oficial al FC Brașov.

Publicat: 06 07. 2010, 14:14
Actualizat: 06 07. 2010, 14:15