A renunțat la protest**

Supărarea lui Dan Petrescu (foto) pe cei care au programat
meciul FC Brașov – Unirea Urziceni pentru ziua de azi s-a stins,
iar antrenorul și-a însoțit până la urmă echipa în deplasarea de
sub Tâmpa.

Chiar dacă după meciul cu Glasgow Rangers a anunțat un protest
serios dacă partida nu este reprogramată pentru mâine, „Bursucul” a
renunțat la grevă după ce și-a dat seama că n-are nicio șansă de a
rezolva ceva. Mai mult, antrenorul ialomițenilor n-a vrut nici să
destabilizeze echipa înaintea unui meci atât de important, precum
cel de azi, și a făcut aseară deplasarea la Brașov împreună cu
echipa.

Îi acuză pe „Vamă” și pe cei de la
Ligă de conspirație

Conform unor surse din cadrul clubului, Dan Petrescu este în
continuare foarte supărat pe Dinu Gheorghe, președintele lui FC
Brașov, dar și pe conducătorii LPF, pe care îi acuză voalat că au
complotat împotriva campioanei. Altfel, chiar dacă a mers până la
urmă la Brașov, Dan Petrescu va fi obligat să le dea indicații
jucătorilor din tribună, deoarece mai are de ispășit o etapă de
suspendare în urma scandalului din meciul de Cupă jucat tot
împotriva trupei lui Viorel Moldovan.

Din respect pentru jucători, voi merge la Brașov. Am fost un prost
că am acceptat. Steaua de ce joacă luni?

Dan Petrescu, antrenor Urziceni

Nu este prima dată
când Dan Petrescu amenință că nu se prezintă la meci, dar se
răzgândește ulterior. „Bursucul” a afirmat, după Supercupa cu CFR,
că nu merge la Cluj pentru jocul din prima etapă, dar a fost până
la urmă prezent în Gruia


Urziceniul și Rangers, anchetate de
UEFA

Forul european a deschis vineri două proceduri disciplinare după
meciul Unirea Urziceni – Glasgow Rangers, din Liga Campionilor,
ambele formații fiind judecate, dar pentru cauze diferite. Unirii i
se reproșează anumite deficiențe în organizarea meciului de
miercuri, care au dus, conform oficialilor scoțieni, la incidentele
petrecute la pauză (foto), între suporterii britanici și forțele de
ordine. De asemenea, Rangers ar putea fi sancționată pentru
incidentul în sine, la care suporterii săi au fost actorii
principali. O decizie în acest caz va fi luată pe 12 noiembrie.

Publicat: 07 11. 2009, 10:41
Actualizat: 07 11. 2009, 10:42