„A fost viciere de rezultat. Aș vrea să adresez și eu o întrebare Comisiei Centrale a Arbitrilor…” Mihai Stoica a „explodat” după egalul cu Voluntari. Declarațiile dure pe care le-a făcut

Mihai Stoica a simțit nevoia să rupă tăcerea și a pus tunurile pe arbitraj după remiza vicecampioanei cu FC Voluntari. Directorul sportiv de la FCSB acuză faza penalty-ului acordat ilfovenilor, dar și un moment din prelungirile meciului, când Jakolis a marcat, dar golul a fost anulat pentru un fault în atac al lui Gnohere.

Arbitrul Andrei Chivulete a avut un meci greu pe Arena Națională. Mai întâi a acordat un penalty la o lovitură a lui Niță exagerată de Novac, apoi a dat o lovitură de la 11 metri după un henț al lui Maftei, iar în final a oprit jocul la o fază la care Gnohere și-ar fi faultat în atac un adversar. Iar cele două decizii nefavorabile l-au făcut pe Mihai Stoica să iasă public și să-l acuze de viciere de rezultat: „O să vă spun concluziile mele după primele două etape. Din nefericire asistăm la niște premiere. La Cluj am avut lovituri de pedeapsă, ni s-au acordat. S-au inventat lovituri de pedeapsă împotrva noastră. Acum, Novac simulează și arbitrul dictează lovitură de pedeapsă împotriv anoastră. Toți portarii fac asta, întind mâna. Novac simulează. Aș vrea să adresez o întrebare CCR. Steaua poate avea arbitraje corecte? Din ceea ce văd, mă îngrijorează. La 2-2 se inventează un fault în atac la Gnohere. Viciere clară de rezultat. E foarte greu să nu vorbești. Vreau ca să se tranșeze disputele pe teren, nu cu decizii ale arbitrilor împotriva noastră. Mă îngrijorează arbitrajele, altceva nu mă îngrijorează. În cazul în care afișăm cea mai bună formulă, nu ne stă nimeni în față.”, a spus Stoica, la Digi Sport.

Publicat: 12 02. 2017, 22:43
Actualizat: 12 02. 2017, 22:44