A fost în discuții cu United și Monaco, dar a ajuns în Liga 1. Gafă imensă după prezentare a brazilianului mai talentat ca Neymar

În așteptarea deciziei care va confirma dacă va juca sau nu în viitoarea ediție a Ligii I, CS Universitatea Craiova a reușit la finalul săptămânii trecute să obțină semnătura mijlocașului ofensiv brazilian Jean Chera. Crescut de Santos, unde a fost coechipier cu starul Barcelonei, Neymar jr, fotbalistul sud-american în vârstă de numai 19 ani a semnat un contract valabil pe un an. După această perioadă, oltenii vor trebui să le plătească brazilienilor de la Clube Atletico Paranaense 1.000.000 de euro pentru a răscumpăra celelalte 70 de procente din drepturile federative ale jucătorului.

Jean Chera a mai trecut în carieră pe la echipa de juniori a grupării italiene Genoa, după care a revenit în țara natală, unde a jucat pentru Flamengo, Atletico Paranaense și Cruzeiro. Despre Chera s-a scris chiar că ar avea un talent mai mare decât al lui Neymar și chiar a fost monitorizat de Manchester United și AS Monaco. De altfel, tatăl său, Celso Chera, chiar a făcut un drum până în Europa în urmă cu trei ani pentru a negocia transferul fiului său cu cele două grupări europene, dar nu a reușit să ajungă la un consens cu oficialii englezi și francezi.

Gafa de pe Instagram
Încântat de faptul că a căpătat primul său contract profesionist în Europa, Jean Chera a comis o gafă care nu va fi cu siguranță pe placul conducătorilor clubului CSU Craiova. Brazilianul a confundat gruparea cu care a semnat cu FC Universitatea Craiova, clubul lui Adrian Mititelu cu care formația primăriei își dispută palmaresul. Chera a postat pe contul său de pe rețeaua de socializare și sharing foto Instagram o poză în care apărea îmbrăcat în echipamentul noii sale echipe, dar a alăturat un text în care spunea că a semnat cu FC Universitatea Craiova. „De azi am o nouă provocare și o mare oportunitate în viața mea. Mulțumesc lui Dumnezeu, totul merge bine. Încep o viață nouă. Diferența dintre posibil și imposibil o reprezintă determinarea unui om”, a fost mesajul lui Chera, marcat ca fiind scris la FC Universitatea Craiova.

1,56 metri este înălțimea lui Jean Chera

27 iunie este data la care se va judeca dreptul de promovare în Liga I al CS Universitatea Craiova

Publicat: 23 06. 2014, 09:38
Actualizat: 23 06. 2014, 09:39