A fost dorit de granzii campionatului, dar a rămas la Oțelul!** De ce a refuzat Antal pe Steaua, Dinamo, CFR sau „U”

Fotbalistul echipei Oțelul Galați, Liviu Antal, a declarat într-un interviu acordat site-ului oficial al campioanei en titre a României că a rămas la gruparea gălățeană în primul rând pentru colectiv, după ce în această iarnă s-a vorbit că ar urma să plece.

Întrebat ce „a cântărit cel mai mult” în decizia sa de a rămâne la Oțelul, Antal a răspuns: „Cred că al meu coleg de cameră și prieten, Marius Pena. Ha, ha, nu glumesc! Colegii de echipă sunt foarte importanți pentru mine, formăm împreună un grup timp de aproape trei ani, m-am obișnuit cu ei, am avut și bune, și rele împreună, am avut și performanțe mari împreună. Cred că, în primul rând, pentru colectiv am rămas la Oțelul”.

El s-a declarat încântat de faptul că a avut ocazia de a participa în Liga Campionilor și de a înscrie în această competiție, în meciul cu FC Basel, scor 2-3. „Mă bucur că am ajuns să marchez în Liga Campionilor, nu pot să zic decât că-i un vis împlinit. Visam măcar să joc acolo, darămite să și marchez. Mă bucur că am ajuns în Liga Campionilor și că am fost luați în serios, nu numai eu, ci întreaga echipă. Poborsky de România e o simplă poreclă, nu știu de unde i-a venit antrenorului Benficăi, dar mă bucur că m-a comparat cu un fotbalist foarte mare. Sper ca măcar să mă ridic la nivelul lui”, a menționat fotbalistul.

Antal a precizat, în ceea ce privește meciurile de pregătire din această iarnă, că ar vrea ca alte echipe să câștige amicalele, dar Oțelul să se impună în campionat: „Lasă să fie alții campioni în amicale și să fim noi în campionat! Sunt importante și amicalele pentru că, atunci când câștigi, ai alt spirit și altă dispoziție, dar nu e un lucru care să ne dea bătuți. Nu facem vreo tragedie. Ne dorim să câștigăm și noi un meci, am muncit mult și merităm, dar important e să fim la nivel maxim în campionat. Perioada de pregătire are alte scopuri, nu neapărat victoria în jocurile amicale”.

Jucătorul echipei gălățene consideră că sezonul de primăvară va fi „mai greu ca niciodată” de când este la Oțelul. „Toată lumea își ia măsuri față de noi! Am ajuns o echipă destul de mediatizată, luată în seamă de toată lumea și ne va fi mai greu. Dar asta ne mobilizează și mai tare”, a adăugat el.

Mediafax

Publicat: 10 02. 2012, 11:38
Actualizat: 10 02. 2012, 11:39