A fost campioană acum doi ani, dar s-a DESFIINȚAT!** OFICIAL Unirea nu mai există

Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal a luat act,
în ședința de miercuri, de desființarea grupării Unirea Urziceni,
care la finalul sezonului trecut retrogradase în Liga a II-a,
informează site-ul oficial al FRF.

„Comisia de Disciplină din cadrul
Federației Române de Fotbal a luat act de retragerea clubului SCCS
Unirea Urziceni din toate competițiile care vor fi organizate de
FRF în sezonul 2011-2012″,
se arată în comunicatul
FRF.

Unirea Urziceni s-a înființat în 1954, iar în 2006 a promovat în
premieră în Liga I. Formația ialomițeană a câștigat titlul de
campioană în sezonul 2008-2009, iar un sezon mai târziu a încheiat
pe locul secund, participând în Liga Campionilor.

MEDIAFAX

Publicat: 06 07. 2011, 15:39
Actualizat: 06 07. 2011, 15:44