A deschis robinetul

Golul înscris de vârful rapidist în minutul 75 al meciului de la Galați a reaprins speranțele alb-vișiniilor în ceea ce privește câștigarea titlului. Reușita lui Boya a venit însă după o lungă perioadă de secetă pentru camerunezul în vârstă de 24 de ani. Mulți au strâmbat din nas în momentul în care Boya a semnat cu Rapidul: “Ce să facem noi cu un vârf care marchează din an în Paște și în plus se accidentează și des?”. CV-ul fotbalistului îi îndreptățea pe “chibiți” să conteste transferul. Până la meciul cu Oțelul, în ultimele două sezoane, fie că a evoluat în campionatul din Serbia, fie că a intrat pe teren în Liga I pentru Rapid, Boya nu reușise să înscrie!

În 2006-2007 a jucat doar două meciuri
O explicație în acest sens ar putea fi și faptul că Pierre a avut foarte multe probleme medicale care l-au ținut departe de gazon. Astfel, în stagiunea 2006 – 2007, vârful de culoare a bifat doar două jocuri pentru Partizan, însă nu a punctat. În prima parte a acestui sezon, Boya a avut o evoluție slabă, dar în pregătirea de iarnă a dat primele semnale ale revenirii. Materializarea formei bune pe care o traversează fotbalistul a venit duminică, atunci când a reușit să înscrie decisiv la Galați.

642 de zile nu a marcat Boya în  campionat până la întâlnirea cu Oțelul

Program Rapid
Etapa 22 Rapid – Poli Timișoara
Etapa 23 Univ. Craiova – Rapid
Etapa 24 Rapid – Steaua
Etapa 25 Gloria Buzău – Rapid
Etapa 26 Rapid – Ceahlăul
Etapa 27 Farul – Rapid
Etapa 28 Rapid – Poli Iași
Etapa 29 CFR Cluj – Rapid
Etapa 30 Rapid – Pandurii Tg. Jiu
Etapa 31 Unirea Urziceni – Rapid
Etapa 32 Rapid – Dinamo
Etapa 33 Rapid – UTA
Etapa 34 Vaslui – Rapid

Publicat: 03 03. 2008, 23:04