A dat doar un gol în tur, dar anunță că va fi golgheterul primăverii:** „Vreau să am cel mai bun an!” Machado, pe placul lui Gigi: reportaj cu noul atacant al Stelei

Gabriel Machado se schimbă total când este împreună cu familia. Fotbalistul în vârstă de 22 de ani se joacă ore întregi cu fiul său, se uită la desene animate și la comedii și recunoaște de față cu soția că nu-i place să gătească sau să dea cu aspiratorul.

Din prima clipă în care treci pragul casei lui Machado realizezi că acolo nu el este vedeta. „Micul Machado”, în vârstă de 1 an și 3 luni, captează atenția tuturor. E curios să cunoască tot și zâmbește mereu, la fel ca tatăl său. „El e Michel”, îl prezintă Gabi Machado și îi cere copilașului să spună ceva. „Papi, gol”, sunt două dintre primele cuvinte pe care le-a învățat micuțul, îmbrăcat într-un tricou al lui „U” Cluj personalizat cu numele său. „Are fotbalul în sânge, uită-te ce tare lovește mingea”, spune râzând Machado.

E una din puținele zile când toată familia Machado este la Cluj. „Soția mea, Vanessa, studiază pedagogia în Norvegia și îl ia și pe Michel cu ea. Stăm doar câteva luni pe an împreună”, povestește fotbalistul.

Vanessa: „Nu-i plac treburile casnice”

Orele de joacă împreună cu Michel sunt datoria lui Gabi, care se dă „accidentat” când vine vorba de curățenie sau de gătit. „El se joacă toată ziua cu Michel. Nu-i plac treburile casnice”, îl „pârăște” Vanessa. S-au cunoscut în Elveția, pe când Machado evolua la Grasshopper Zürich. Soția spune că nu-i place deloc sportul practicat de Gabriel, dar găsește și avantaje. „Nu vorbim despre fotbal în casă pentru că eu nu-l înțeleg. E greu să fii soție de fotbalist pentru că el e mereu plecat, dar să recunoaștem că sunt și avantaje. De exemplu, fotbaliștii câștigă bine”, glumește Vanessa.

„Îi simt alături când sunt în tribună”

Chiar și așa, doamna Machado e nelipsită din tribune când este la Cluj și Gabi are meci. La fel și Michel. „Vin la toate partidele, când pot. Îi simt alături când sunt în tribună. Mă ambiționează”, povestește jucătorul, care a devenit un familist convins, mai ales de când s-a născut Michel. „Stăm mai mult pe acasă când suntem împreună. Dimineața mă uit la desene cu copilul, după antrenament mă joc cu el sau ne plimbăm prin Mall sau mai vine Bazzi cu familia sa la noi, iar seara ne place să urmărim cu toții un film bun. Ne plac doar comediile”, povestește brazilianul.

„Vreau să fiu golgheter”

Brazilianul a început fotbalul la Juventude, la 8 ani, convins de tatăl său. La 18 ani avea să facă pasul spre Elveția. „Regret că am venit prea repede în Europa. Nu eram încă pregătit. Aici se juca un fotbal diferit față de cel din Brazilia. Era mult mai dur și m-am acomodat greu, dar impresarul meu m-a influențat să plec de acasă”, se destăinuie fotbalistul, care va ajunge la Steaua chiar dacă a avut evoluții neconvingătoare. „N-a fost un sezon foarte bun. Am dat doar un gol și am fost mult timp accidentat. Sper ca la anul să fiu din nou un golgheter, indiferent unde o să joc. Vreau să fie cel mai bun an al meu și să plec chiar într-un campionat puternic din Europa”, este dorința lui Machado pentru 2012.

4 echipe a schimbat atacantul de 22 de ani până acum: Juventude, Grasshopper, Nyon și „U” Cluj

1 gol a marcat Machado în primele 18 etape din acest sezon: în prima etapă, cu CS Mioveni

16 goluri a marcat Machado pentru „U”: 7 în Liga I și 9 în Liga a II-a

Publicat: 28 12. 2011, 10:35
Actualizat: 28 12. 2011, 10:37