„A ajuns la CFR, deși a impresionat în probe la Real!”** Jucătorul pentru care s-a declanșat un adevărat război: „Vrem banii!”

CFR Cluj e implicată fără voia ei într-un scandal dintre două cluburi din Ghana, după transferul lui Sulley Muniru Sariki.

Site-ul ghanaweb.com anunță că formația care l-a format pe jucător, Ashanti Akim Missiles, cere ajutorul Federației de Fotbal din Ghana pentru recuperarea a 10% din suma pentru care s-a făcut transferul mijlocașului în România.

„Sariki s-a transferat de la Liberty la CFR Cluj în perioada de iarnă, deși înainte a fost  în probe la Real Madrid și a execelat”, notează sursa citată, care prezintă detaliile „duelului” dintre cele două cluburi din Ghana.

Oficialii clubului care l-a format pe Muniru susțin că trebuie să primească aproximativ 40.000 de dolari.

„Liberty este un club profesionist  și ar trebui să se comporte ca atare. Acești bani ne-ar ajuta să ne continuăm activitatea și să găsim noi jucători fantastici pentru Ghana.

Știm că Sariki a fost vândut pentru 400.000$ și le mai acordăm timp doar până la finalul acestei luni să ne plătească cele 10 procente. În caz contrar vom merge mai departe cu protestul„, a declarat Kingsley Asafo-Agyei, citat de ghanaweb.com.

6 meciuri a jucat Muniru pentru CFR Cluj în Liga 1 în acest retur.

Publicat: 08 05. 2013, 18:14
Actualizat: 08 05. 2013, 18:15