„A 4-a victorie consecutivă”

După victoriile cu Poli Iași, Gloria Bistrița și Farul Constanța, Viorel Moldovan are încredere că echipa sa poate obține un rezultat pozitiv și la Cluj.

„Ne așteaptă un meci foarte dificil, chiar dacă CFR Cluj traversează o perioadă mai delicată. CFR-ul este o echipă cu pretenții, care are cel mai valoros lot din România. Îmi doresc a patra victorie consecutivă. Mă bazez pe echipă și sunt sigur că jucătorii mei vor face un meci mare la Cluj și vor încerca totul pentru a câștiga. Nu mi-ar displăcea dacă am lua și un punct, depinde în ce context îl vom obține. Oricum, mintea mea stă doar la victorie“, a spus Viorel Moldovan. Antrenorul Vasluiului este convins că, dacă va câștiga cinci din următoarele șase partide, echipa sa nu are cum să rateze un loc de cupă europeană. CFR Cluj, Dinamo, Unirea Urziceni, Oțelul Galați, FC Timișoara și FC Brașov sunt adversarii Vasluiului din următoarele șase runde. „Acum ne putem demonstra întreaga noastră valoare. În următoarele șase etape întâlnim adversarele noastre pentru Cupa UEFA. Vreau să obținem 15 puncte în aceste meciuri, iar dacă vor reuși acest lucru, ne asigurăm locul de cupă europeană“, a spus Moldovan. Tehnicianul vasluienilor speră ca forma bună pe care o traversează echipa sa să nu fie perturbată de întreruperea campionatului: „Era mai bine dacă nu se întrerupea campionatul, însă încerc să-mi țin în formă jucătorii, să fie în permanență cu gândul la meciul cu CFR Cluj“.

„Cânu a jucat cu infiltrații“

Gabriel Cânu este singurul fotbalist din lot asupra căruia persistă semne de întrebare în ceea ce privește folosirea sa în meciul cu CFR Cluj. Fundașul vasluienilor acuză dureri la umărul stâng, în condițiile în care acesta a evoluat cu infiltrații de la începutul returului. Altfel, Bogdan Buhuș a revenit la antrenamentele echipei, după ce în urmă cu două săptămâni acuzase o întindere musculară la piciorul drept. De asemenea, Dănuț Munteanu și-a reluat pregătirile după cinci luni de absență, timp în care s-a recuperat după accidentarea de la ligamentele încrucișate ale genunchiului stâng, suferită în meciul cu Dinamo din tur.

 

Publicat: 01 04. 2009, 08:30
Actualizat: 01 04. 2009, 08:36