90 de minute pentru istorie. CFR are 16 jucători în lot care vor primul titlu din carieră. Petrescu: „Mă bazez pe experiență”. Pe cine va miza „Bursucul” în seara pentru titlu

Fotbaliștii lui Dan Petrescu au istoria în propriile mâini, în această seară, cu Viitorul. Majoritatea dintre ei se află la prima experiență de acest gen. Sunt 16 jucători în lotul echipei, care nu au mai jucat niciun meci cu un titlu „pe masă”. „Aici depinde de ce alegi ca antrenor. Mergi pe jucători cu experiență, care au mai câștigat trofee sau te bazezi pe cei impulsivi, cu dorință de a câștiga prima dată un trofeu”, spune Ioan Andone.

7 campioni în primul 11

Dan Petrescu pare că a făcut deja alegerea. Va miza, în special pe jucătorii care au mai cucerit trofee. „E normal să existe presiune, dar mă bazez pe experiența jucătorilor și sper să nu cedeze în momentele critice”, a spus Petrescu la conferința de presă. Sunt 9 astfel de fotbaliști în lotul CFR-ului. Deac și Culio au câte două titluri cucerite cu CFR, Camora are și el un titlu cu actuala sa echipă, în timp ce alți 6 au cucerit trofee cu formațiile la care au jucat în trecut. Hoban are două titluri în Israel, Luchin a luat trofeul în 2015 cu FCSB, Ioniță cu Astra, în urmă cu doi ani, iar Boli a fost campion anul trecut, cu Viitorul. Țucudean și Arlauskis au fiecare câte două titluri cucerite. Tricourile de campion ale primului sunt din perioadele când evolua la FCSB și Viitorul, în timp ce portarul a cucerit titlul cu Unirea Urziceni și FCSB.

Echipa probabilă a CFR-ului din meciul cu Viitorul:
Arlauskis (campion cu Urziceni și FCSB) – Manea (fără titlu), Vinicius (fără titlu), Boli (campion cu Viitorul), Camora (campion cu CFR) – Djokovic (fără titlu), Hoban (dublu campion cu Hapoel Ber Sheva), Culio (dublu campion cu CFR) – Omrani (fără titlu), Țucudean (campion cu FCSB și Viitorul), Deac (dublu campion cu CFR)

 

Publicat: 20 05. 2018, 15:11
Actualizat: 20 05. 2018, 15:37