5 transferuri la Steaua! ANALIZA lui Edi: **”Suntem acoperiți, dar dezechilibrați”

Două zile îi mai despart pe steliști de momentul reunirii. Antrenorii roș-albaștrilor au început deja munca de pregătire a returului, precum și pe cea de integrare a noilor achiziții. Edi Iordănescu vorbește pentru ProSport despre campanie de transferuri agitată, despre informațiile privind plecarea sa de la Steaua, dar și despre planurile pentru pregătirea dublei cu Twente.

∞Edi, vă reuniți luni după o scurtă pauză. Cum caracterizezi acum, la rece, perioada petrecută pe banca Stelei?
§Noi am venit la echipă în plin campionat și am resimțit o serie de dificultăți tocmai pentru că lotul suferise modificări masive în vară. Erau niște jucători veniți după startul campionatului, Bourceanu, Prepeliță, Nikolic, Florin Costea, Bălan. Echipa avea carențe importante, iar din cauza programului cu jocuri din trei în trei zile, nu puteam să lucrăm așa cum ne-am fi dorit.

∞Până la urmă a ieșit foarte bine. Victorie în derby-ul cu Dinamo, puncte importante în partidele cu miză, calificare în primăvara europeană…
§Da, ne-a ieșit pentru am preferat să încercăm să corectăm din mers ceea ce se putea, bazându-ne pe pauza asta de iarnă pentru aprofundări. Echipa este acum la un alt nivel față de ceea ce am găsit, însă asta s-a întâmplat după multă muncă.

„Doream să fim implicați în transferuri”

∞Ești mulțumit de jucătorii pe care Steaua i-a transferat în această iarnă? Sunt cinci nume noi.
§Ne-am fi dorit ca această campanie să fie cât mai discretă, dacă se poate spune așa, doar cu o completare a posturilor deficitare. Noi ne gândeam la trei jucători plus, în cazul plecării lui Latovlevici, încă unul. Patronul a făcut o investiție importantă și au fost aduși cinci. Este ok și așa, dar sperăm să ne oprim aici.

∞Se spune că voi, antrenorii Stelei, nu ați avut un cuvânt important de spus în ceea ce privește alegerea jucătorilor transferați. E adevărat?
§Eu mi-am exprimat părerea. Gigi Becali a investit enorm în ultimii ani, peste media campionatului, dar din păcate nu a făcut-o mereu cum a trebuit. Patronul iubește enorm Steaua și își dorește performanță și suporteri fericiți, chiar dacă acum realizările sunt departe de investițiile făcute. Ca să revin la întrebarea ta, îți voi răspunde direct: ne-am fi dorit să fim implicați ceva mai mult la transferuri, până la urmă e interesul dumnealui să-și protejeze investițiile.

∞Se poate spune în acest moment că aveți toate posturile acoperite?
§Cred că suntem OK, chiar dacă simt că suntem un pic dezechilibrați. Nu vreau să fiu înțeles greșit, spun că suntem dezechilibrați, nu neacoperiți. Mai mult nu vreau să dezvolt pentru că ar însemna să dezvălui slăbiciunile public și nu e tocmai interesul meu.

De ce e periculos dacă nu se trece de Twente

∞Poate fi o problemă gestionarea unui lot cu mulți jucători care își doresc să fie titulari?
§Competiția e benefică mereu, duce la progres. Niciun jucător nu are în contract vreo clauză de titular. Cine va merita va juca, însă în cazul nefericit în care nu vom trece de Twente este posibil să fim un pic peste ceea ce trebuie din punct de vedere numeric. Sperăm totuși într-un rezultat pozitiv.

∞Aveți dreptul la trei schimbări în lista pentru Europa League, dar v-au venit cinci oameni noi, plus cei care rămăseseră pe afară încă din toamnă. S-a stabilit cine va intra?
§E prematur să mă pronunț. Cert este că vom face lista în funcție de necesități, ca să fim acoperiți. Asta nu înseamnă că cine nu va fi pe listă o este mai slab decât cine va fi trecut, e o chestie care ține de strategie.

∞Sunteți singura echipă cu pretenții care apelează la un cantonament montan. Cum explici necesitatea acestuia?
§Vrem să ne concentrăm în acest prim cantonament pe acumulări fizice, urmând ca în Turcia să ne ocupăm de partea tehnico-tactică. Vom avea și amicale acolo, de pe urma cărora vom putea trage concluzii și face corecții. Dacă am făcut bine alegând muntele vom vedea în timpul returului, parametrii fizici din timpul jocurilor ne vor da răspunsul exact. Oricum, noi nu facem experimente.

∞ProSport a scris despre o posibilă plecare a ta de la Steaua pe fondul unor nemulțumiri la adresa conducerii. Ai revenit la sentimente mai bune?
§Nu era vorba de nemulțumiri la adresa conducerii, era vorba despre faptul că nu avem o bază proprie de pregătire și lucrăm în condiții foarte grele. Nu avem un birou propriu și de aici se generează o serie importantă de dezavantaje. Nu aș vrea să le fac publice pentru că ar însemna să mă victimizez și nu îmi place acest sentiment.

Noi ne gândeam la trei jucători plus, în cazul plecării lui Latovlevici, încă unul. Patronul a făcut o investiție importantă și au fost aduși cinci. Este ok și așa, dar sperăm să ne oprim aici
Edi Iordănescu, antrenor secund Steaua

Nu vreau să fiu înțeles greșit, spun că suntem dezechilibrați, nu neacoperiți. Mai mult nu vreau să dezvolt pentru că ar însemna să dezvălui slăbiciunile public
Edi Iordănescu, antrenor secund Steaua

În cazul nefericit în care nu vom trece de Twente este posibil să fim un pic peste ceea ce trebuie din punct de vedere numeric
Edi Iordănescu, antrenor secund Steaua

„Ne-am atins primele obiective”

Secundul lui Ilie Stan a vorbit și despre diferențele între Steaua lasată de Roni Levi și lotul care se va reuni luni. „Când am preluat echipa, am stabilit o serie de priorități. Egalizarea pregătirii fizice la nivelul grupului, recuperarea accidentaților, îmbunătățirea aspectului psihologic, pentru că echipa nu era într-o stare tocmai plăcută, dar și lucrul tehnico-tactic în funcție de filozofia noastră de joc”, a spus Edi Iordănescu.

Competiția e benefică mereu, duce la progres. Niciun jucător nu are în contract vreo clauză de titular
Edi Iordănescu, antrenor secund Steaua

Publicat: 07 01. 2012, 09:29
Actualizat: 07 01. 2012, 11:55