400.000 de euro pentru licență!** Petrolul a făcut eforturi mari pentru a putea evolua în Liga I și în sezonul viitor

Petrolul Ploiești face cel mai bun sezon din ultimul deceniu, dar nu toate lucrurile sunt roz. Chiar dacă a primit recent, din partea Comisiei de Licențiere a Federației Române de Fotbal, adresa prin care se certifică faptul că FC Petrolul a primit „Licența de club profesionist” pentru sezonul viitor, cei din conducerea clubului spun că au făcut eforturi mari în ultima perioadă. „Licența ne-a costat 400.000 de euro. Cred că pot spune asta fără să greșesc. Aceasta a fost suma totală pe care am plătit-o pentru a scăpa de toate litigiile și pentru a lua licența fără probleme”, a declarat Dan Capră, directorul general al Petrolului.

Zendeli, cea mai mare țeapă

Potrivit oficialului prahovean, dintre jucătorii cărora clubul a avut să le achite sume de bani din sezonul trecut, cel mai important litigiu a fost cu portarul macedonean Suat Zendeli. Adus la Ploiești în mandatul lui Valeriu Răchită, imediat după promovarea în Liga I, acum aproape doi ani, Zendeli a dat clubul în judecată la FIFA și a și câștigat procesul. „Datoria către Zendeli a fost de 147.000 de euro. Pot să spun că a fost ca un coșmar. Un jucător care nu ne-a ajutat cu nimic ne-a târât prin tribunale și a primit o sumă incredibilă. Și a apărat doar șase meciuri la Ploiești!”, mai spune Capră. În prezent, Zendeli este legitimat la echipa macedoneană Renova.  

Odată rezolvată problema licenței, conducerea clubului se poate concentra pe alcătuirea lotului pentru sezonul viitor. La capitolul plecări, doar Hamutovski și Sauvadet își încheie contractul în vară. „Hamutovski va fi liber în iunie. Florent Sauvadet poate activa o clauză din contract, dacă dorește prelungirea înțelegerii. I-am făcut oferta înainte de a pleca în Franța, unde își tratează accidentarea și mi-a promis că ne va da un răspuns repede”, a completat Dan Capră.

Fiecare și-a făcut treaba. Contra a  antrenat, jucătorii au muncit, noi am plătit la timp. nimeni nu se amestecă în munca antrenorului!
Dan Capră, director general Petrolul

Publicat: 01 05. 2013, 08:52
Actualizat: 01 05. 2013, 08:53