4 s-au pierdut pe drum. Noua eră de la Dinamo începe cu stângul. Ce se întâmplă cu transferurile anunțate

Vali Lazăr, Alex Neacșa, Deah Beța și Ionuț Șerban au șanse tot mai mici să ajungă la Dinamo

Antonio Asanovic (21 ani), Mirza Hasanovic (21 ani) și Karim Boutadjine (24 ani) sunt singurele certitudini din lotul „câinilor”

Constantin Anghelache, președintele executiv al lui Dinamo, anunța vineri transferul a șapte jucători în „Ștefan cel Mare”. ProSport a aflat numele tuturor, numai că, în realitate, doar trei de pe listă sunt certitudini: Asanovic și Hasanovic, de la CS Severin, și Boutadjine, de la Pandurii. În rest, niciunul nu a dat cu pixul. Valentin Lazăr (23 ani) și-a dat acordul verbal în urmă cu mai multe săptămâni, însă se pare că nimeni de la Dinamo nu l-a mai contactat recent, iar mijlocașul este tentat să dea curs altei oferte.

Alexandru Neacșa (21 ani) și-a dat la rândul său acceptul să vină în „Groapă”, este așteptat la București să semneze, numai că între timp pe fir a intrat și FC Vaslui, cu o ofertă mai tentantă, fapt care pare să-l determine să-și schimbe decizia inițială.

Dean Beța (21 ani) a fost prima țintă a dinamoviștilor, dar fostul fundaș dreapta al Sportului are oferte de la mai multe echipe de Liga I și niciun oficial dinamovist nu i-a mai dat vreun semn în ultimele zile.

Ionuț Șerban (17 ani) este o prioritate pentru Dinamo, însă jucătorul de 17 ani nu a fost declarat încă liber de comisii, el fiind, în continuare, legitimat la Sportul.

Enoch Balotelli este așteptat să semneze cu Dinamo în următoarele zile, însă până ieri, fratele mult mai celebrului Mario nu efectuase vizita medicală.

Publicat: 03 06. 2013, 10:33
Actualizat: 03 06. 2013, 10:36