2010 – Timișoara romena 100%!

Marian Iancu preconizează că în 2010 bănățenii se vor putea baza pe o echipă formată majoritar din jucători crescuți de club.

Iancu a explicat: „O echipă se construiește în trei, patru ani. Au trecut patru ani ca să avem o echipă, considerăm că în acest moment ea se exprimă la nivelul de vârf al competiției interne, urmează să ne gândim la ce vine în spatele lor”. Iancu a adăugat apoi: „Ne pregătim de o nouă generație, undeva în 2010. Unii din acea generație au și debutat, dacă ne uităm la Luchin, Pantilimon, Latovlevic”.

Totuși, marea parte a jucătorilor nu vor face pasul din Liga a II-a direct la Poli, ci vor face „practică” la echipe mai mici. Astfel, un pact între Timișoara și Buzău este aproape finalizat. Cei mai promițători 14 juniori și tinere speranțe ale Banatului vor merge în retur acolo. „Sunt mulți jucători tineri care își vor da examenul de maturitate. Se lucrează pe acordul cu Buzău, dar Gloria va fi un club independent. Nu va fi o echipă secundă a Politehnicii. Pentru noi, e important să îi vedem pe copii în impact cu cel mai înalt nivel din fotbalul intern”, a mai spus Iancu.

„Gloria Buzău este un club individual, cu istorie, iar aceștia sunt jucători împrumutați, care vor veni la Timișoara să ia puncte” – Marian Iancu, președinte Poli Timișoara

Publicat: 09 01. 2009, 09:00
Actualizat: 09 01. 2009, 09:47