20 de centimetri de chin! **Grigore e apt, după 5 luni de coșmar

Ioan Andone l-a avut ieri la antrenament și pe Dragoș Grigore.
Tânărul stoper a trecut printr-un coșmar care durează din martie,
dintr-o zi de 13, atunci când a fost accidentat de Yssouf Kone în
ultima secundă a meciului din Gruia, cu CFR. Atunci, „Grig” a
suferit o ruptură de peroneu și nu a mai jucat în niciun meci
oficial.

A revenit în cantonamentul din Austria, dar nu a mers. Piciorul nu
a rezistat, după doar o repriză de amical fundașul fiind nevoit să
iasă de pe teren de fiecare dată pentru că resimțea dureri, iar
genunchiul se umfla. I s-a scos tija, iar ieri a fost din nou
alături de colegii săi. S-a pregătit separat cu unul dintre
preparatorii fizici, iar pe piciorul drept stătea, ca mărturie a
dramei prin care a trecut, o cicatrice de 20 de centimetri!

Cu cine
joacă Andone?

„Grig” nu va putea intra însă cu FCM Tg. Mureș, iar Andone încă nu
s-a decis pe cine va titulariza în centrul defensivei lângă Moți.
Garat este suspendat, iar variantele „Fălcosului” sunt Scarlatache
și Lucian Goian. „Gogu” a revenit și el după accidentarea care l-a
ținut pe bară mai multe luni, a intrat în mai multe meciuri la
Dinamo II și e nerăbdător să joace.

„Nea
Ando, vreau la prima echipă!”

Goian își dorește cu orice preț să revină în prim-plan. După ce a
jucat la Dinamo II, i-a transmis lui Andone că nu va mai merge la
„satelit”. „Am fost la echipa a doua, am jucat, dar acum eu sunt
pregătit 100%! Când dumneavoastră sunteți hotărât să mă băgați pe
teren, eu sunt gata. La Dinamo II nu o să mai joc!”, i-a transmis
„Gogu” antrenorului său. „Fălcosului” nu i-a căzut prea bine, însă,
chiar și așa, se gândește să-l arunce în teren la Târgu Mureș încă
din primul minut.

„E normal să fim acuzați! Când primești patru goluri pe
meci, apărarea e vinovată. Sperăm să ne trezim”

Cosmin Moți, fundaș Dinamo

„Când primim gol, suntem vinovați cu toții. Nu e normal să
aruncăm totul în cârca apărării. Păi ce, atunci când noi,
atacanții, dăm goluri, e doar meritul nostru?”

Ionel Dănciulescu, atacant Dinamo

Publicat: 20 08. 2010, 11:03
Actualizat: 20 08. 2010, 12:14