2 milioane de euro pentru Tănase!

Cristi Tănase începe să devină cel mai căutat jucător din Liga I în această vară, în condițiile în care el a devenit om de bază la echipa națională iar formația sa de club e la un pas să fie retrogradată.
În aceste condiții, Gigi Becali e destul de decis să nu-l rateze pe jucătorul piteștean știind că viitorul îi surâde jucătorului considerat un nou urmaș al lui Mutu. Ieri, roș-albaștrii au plusat pentru ca FC Argeș să-i dea drumul. Practic, au dublat oferta inițială, care era de un milion de euro plus 50% dintr-un eventual transfer în străinătate. Acum, Becali e gata să dea 2 milioane de euro numai să-l aibă și păstrează procentul de 50%.

Finanțatorului îi e teamă ca nu cumva rivalii din Ștefan cel Mare să pună ei mâna pe jucător sau poate chiar Adrian Mutu care îi tot spune lui Tănase că îl va aduce la Fiorentina. Latifundiarul din Pipera s-a asigurat din mai multe puncte de vedere că va lua el: are mai multe promisiuni de la oameni influenți că jucătorul va fi direcționat spre Steaua. Săptămâna viitoare va fi judecat și litigiul pe care fotbalistul îl are cu impresarul Aurel Marinescu, președinte PNG de Caraș Severin. Indiferent de decizia care se va lua, Gigi Becali are șanse mari să-l legitimeze la Steaua, dacă Argeșul va fi mulțumit de suma primită.
Singurul care se pare ar putea strica planurile lui Becali e amicul său, Vasile Turcu, care ar putea deveni noul patron al lui FC Argeș dacă Penescu se va retrage, caz în care prețul lui Tănase ar putea urca mai mult.
 

Publicat: 18 06. 2009, 09:28
Actualizat: 18 06. 2009, 09:49