Mutu, revenire de senzație în Liga 1? ”Briliantul” a făcut anunțul: ”Azi am avut o ofertă”

Adrian Mutu (40 de ani) a revenit în țară pentru a participa la cursurile pentru licența Pro. Cel poreclit ”Briliantul” a dezvăluit că primit oferte din Liga 1, dar a lăsat de înțeles că va rămâne la echipa de tineret a celor de la Al-Wahda.

”În primul rând să-mi iau eu licența pro și vom vedea. În Emirate stau bine, sunt bine, e totul ok. Chiar și azi am avut o ofertă de la o echipă de Liga 1, dar nu vă spun de la cine. Dar, deocamdată, nu știu ce o să fac, mă gândesc. Atâta timp cât echipele au antrenori, cât eu nu sunt hotărât ce vreau să fac nu voi spune nimic.

Discuțiile sunt, vor mai fi, nu numai cu mine. Am făcut și eu asta când eram președinte la Dinamo. Discuții sunt, mai ales când conducerea clubului consideră că echipa scârție din anumite puncte de vedere”, a declarat fostul atacant de la Fiorentina, Chelsea și Juventus.

Hermannstadt a rămnas fără antrenor după ce Costel Enache (46 de ani) și-a dat demisia, imediat după înfrângerea cu FC Botoșani, scor 1-0. Situația este delicată și în tabăra Astrei Giurigu, unde patronul Ioan Niculae este nemulțumit de prestațiile echipei sale cu Dan Alexa la ”cârma” echipei.

Mutu nu ar fi la prima experiență în Liga 1. În sezonul 2017-2018, acesta a mai pregătit-o pe FC Voluntari, formație cu care s-a salvat la limită de la retrogradare, la barajul cu Chindia Târgoviște, decis la penalty-uri.

Publicat: 30 09. 2019, 17:50
Actualizat: 30 09. 2019, 17:55