17 etape, 17 antrenori plecați. Se pregătesc Dănciulescu și Szabo

Chiar dacă a câștigat meciul cu Rapid, de pe teren propriu, scor 2-0, Petre Grigoraș s-a despărțit de Pandurii Târgu Jiu. „Nu e vorba despre dat demisia. A fost o înțelegere de comun acord, în urma rezultatelor am decis să reziliem contractul. Când rezultatele nu te ajută, e normal sa iei astfel de decizii. Poate aș fi vrut să continui și cred că echipa va termina în prima jumătate a clasamentului, acolo unde-i e locul”, a spus antrenorul imediat după meci. Formația gorjeană ocupă locul 12 după 17 etape, cu 18 puncte.

Conform unor informații publicate de ProSport, Consiliul de Administrație al clubului ia în calcul tot mai serios ca Marin Condescu să revină la club. Odată cu acesta, la echipă vor veni și mai mulți sponsori, dar și un alt antrenor.

Dusan Uhrin jr. revine în Liga 1
Cehul Dusan Uhrin jr. va prelua echipa FC Brașov din ianuarie, acesta luându-i locul lui Adrian Szabo. Un alt antrenor care va fi „debarcat” în această pauză este Ionel Dănciulescu. Fostul atacant a asigurat interimatul după plecarea lui Flavius Stoican, iar din informațiile ProSport, Mihai Teja și Dan Alexa au cele mai mari șanse să conducă Dinamo din retur.

Antrenorii din Liga 1 care au demisionat sau au fost demiși în sezonul 2014-2015:
1. Marin Barbu – Ceahlăul (etapa a 2-a)
2. Cornel Țălnar – FC Brașov (etapa a 3-a)
3. Bogdan Stelea – Viitorul Constanța (etapa a 4-a)
4. Marius Lăcătuș – CSMS Iași (etapa a 5-a)
5. Jerry Gane – CS U Craiova (etapa a 6-a)
6. Mihai Teja – Universitatea Cluj (etapa a 6-a)
7. Răzvan Lucescu – Petrolul (etapa a 7-a)
8. Bogdan Vintilă – Viitorul (etapa a 10-a)
9. Michael Weiss – Oțelul (etapa a 8-a)
10. Adrian Falub – ASA (etapa a 9-a)
11. Ionel Ganea – Rapid (etapa a 9-a)
12. Ionuț Chirilă – CSMS Iași (etapa a 10-a)
13. Daniel Isăilă – Astra (etapa a 10-a)
14. Flavius Stoican – Dinamo (etapa a 14-a)
15. Vasile Miriuță – CFR Cluj (etapa a 15-a)
16. Cristi Dulca – Gaz Metan (etapa a 16-a)
17. Petre Grigoraș – Pandurii (etapa a 17-a)

Publicat: 09 12. 2014, 08:23
Actualizat: 09 12. 2014, 08:24