1 milion de euro pentru Coman

„Robocop” va primi 350.000 de euro pe sezon timp de trei ani

Rapidul nici nu vrea să audă de o eventuală despărțire de unul dintre cei mai în formă jucători ai săi.

Astfel, la începutul lunii mai, în cadrul unei ședințe a Consiliului de Administrație, se va discuta despre termenii noii înțelegeri ce urmează a-i fi propusă lui Dani Coman.

Goalkeeperul alb-vișiniilor a fost primul care a aruncat mănușa: “Am o vârstă și este normal să mă gândesc la viitorul meu”, spunea Coman. Surse din cadrul clubului din Grant au precizat pentru ProSport: “La începutul lunii mai, când domnul Taher se va întoarce în țară, îi vom propune lui Coman o nouă înțelegere. Îi vom face o propunere pe măsura valorii lui, ceva ce nu s-a mai oferit până acum la Rapid”.

Conform noii înțelegeri, Coman ar urma să primească în jur de 350.000 de euro pe sezon, contractul urmând să se desfășoare pe trei ani. Coman a încercat să se transfere și în vara trecută, dar s-a lovit de refuzul conducerii. Totuși, portarul a primit asigurarea că, în cazul unei oferte avantajoase, va fi lăsat să plece. Iar cum portarul va face parte din lotul României la Euro, noua conducere giuleșteană încearcă să se asigure că nu va pierde din vară unul din jucătorii cu care se va încerca câștigarea titlului în sezonul viitor. 

Publicat: 25 04. 2008, 19:59