Laurențiu Reghecampf, furios după eșecul cu Sepsi: „M-au dezamăgit! Atitudinea lor ne-a dat peste cap”

Laurentiu Aurelian Reghecampf se saluta cu Viorel Dinu la meciul de fotbal dintre Sepsi OSK Sfantu Gheorghe si Universitatea Craiova, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Sepsi Arena din Sfantu Gheorghe, vineri 28 ianuarie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Laurențiu Reghecampf n-a digerat prea ușor un nou eșec, cel cu Sepsi, scor 1-3.

Tehnicianul Universității Craiova a fost dezamăgit mai ales de atitudinea jucătorilor din repriza a doua. În plus, Dan Nistor a rezistat pe teren doar 20 de minute, după care a fost schimbat de antrenorul său. Din informațiile ProSport, Dan Nistor era accidentat. Avea o problemă la gambă, de aceea nici nu a mai fost titular.

Aflată pe locul 5 după a opta înfrângere din această ediție de campionat, gruparea din Bănie este în mare pericol să rateze play-off-ul în Liga 1.

Laurențiu Reghecampf, furios după eșecul Universității Craiova: „Ne-am dat gol singuri!”

Laurențiu Reghecampf n-a înțeles nimic din jocul Universității Craiova din repriza a doua și știe cum s-a făcut în cele din urmă diferența, la Sfântu Gheorghe.

„Ne-am dat gol singuri! Am ratat singur cu portarul, iar atitudinea din repriza a doua ne-a dat peste cap. Jucătorii veniți de pe bancă m-au dezamăgit. Nu am mai fost consistenți, nu am mai jucat combinativ. Am pierdut total mijlocul terenului și așa am primit golurile. N-am avut succes”, a fost sincer Laurențiu Reghecampf.

Tehnicianul a explicat și ce s-a întâmplat cu Dan Nistor: „Mi-a zis că este apt, dar l-a durut piciorul și l-am schimbat. Avem foarte mulți jucători accidentați. Avem o problemă și după accidentarea lui Marius Constantin”.

Ne așteaptă meciul cu CFR Cluj, dar vom lupta până la capăt. Va fi un duel care pe care, însă jucăm acasă și sper să avem aportul fanilor. Avem jucători de valoare și trebuie să facă față” – Laurențiu Reghecampf, antrenor Universitatea Craiova

Publicat: 28 01. 2022, 22:23
Actualizat: 28 01. 2022, 22:25