L-au refuzat din nou pe Becali! Cât cer De Amorim și Alibec ca să semneze cu Steaua. Patronul campioanei s-a enervat și a plecat la mare

Steaua trage de cei doi fotbaliști de la Astra, De Amorim (23 de ani) și Alibec (24 de ani), dar nu atât de mult încât să le satisfacă acestora pretențiile financiare: jucătorii au refuzat o nouă ofertă a grupării patronate de Becali.

Becali le-a oferit inițial mai puțin decât câștigă la Astra!

Cu acordul clubului patronat de Ioan Niculae, cu care Gigi Becali s-a înțeles încă de săptămâna trecută, Steaua a avut o nouă negociere cu fotbaliștii vineri dimineața, dar nici de această dată nu s-a ajuns la un acord. Brazilianul De Amorim are 10.000 de euro pe lună la Astra și vrea un salariu mai mare la Steaua. La fel și Alibec, care câștigă 12.000 la echipa lui Niculae.


„Au pretenții prea mari pentru valoarea pe care o au”

Valeriu Argăseală, președinte Steaua


Inițial, Becali le oferise celor doi salarii mai mici decât cele încasate la Astra, plusând la capitolul bonusuri. La ultima întâlnire i-a anunțat pe Alibec si De Amorim că este dispus să le achite un salariu egal cu cel încasat în prezent la echipa giurgiuveană. Ambii țintesc însă spre înțelegeri de aproximativ 15.000 de euro pe lună și sunt deciși să nu semneze dacă Steaua nu le va satisface pretențiile.

„Alibec îmi cere 100.000 de euro la semnătură și vrea contract pe trei ani. Păi, la Becali nu merge așa! Trebuie să semneze pe cinci ani. Eu îl iau să îl vopsesc, să-l vând mai departe și cu ce mă aleg după trei ani? Cu taxe, salarii și cu suma plătită Astrei nu am profit”, declara Becali, evident deranjat, în urmă cu o zi.

1,4 milioane de  euro va încasa Astra pentru transferul celor doi jucători, dacă aceștia se vor înțelege în cele din urmă cu Steaua


Gigi Becali nu mai aruncă banii pe jucători, zice că se pricepe foarte bine la fotbal și că va câștiga un nou titlu în Liga 1, fără probleme

„E normal ca fotbaliștii să aibă pretenții mai mari”

Enervat că ambii fotbaliști au refuzat și vineri dimineața oferta Stelei, patronul Gigi Becali a plecat la mare cu familia. Se va mai gândi dacă luni va face o nouă ofertă. El nu va fi prezent nici la meciul de sâmbătă, dintre Steaua și CFR Cluj.


„Dacă Alibec și De Amorim pun pe primul plan banii, atunci nu ne interesează”

Mirel Rădoi, director sportiv Steaua


Costel Lazăr, directorul sportiv al clubului giurgiuvean, declarase vineri dimineața la Sport.ro că sunt șanse mari să se rezolve transferurile celor doi în prima zi din weekend. „Este normal ca De Amorim și Alibec să aibă pretenții mai mari. Au contracte bune la Astra și vor să facă un pas înainte prin venirea la Steaua și din punct de vedere financiar. Nu-i putem obliga pe fotbaliști să plece”, a spus Lazăr.

Astra e în discuții avansate cu doi atacanți și un mijlocaș. 

Publicat: 24 07. 2015, 17:03
Actualizat: 25 07. 2015, 09:44