L-a refuzat pe Becali în vară, iar acum e pregătit să revină în România! Ce l-a făcut să se răzgândească pe cel poreclit „Messi”

Florentin Matei (25 de ani) s-a despărțit recent de Al Ittihad Kalba Sports Club și nu exclude revenirea în fotbalul românesc. De asemena, mijlocașul român a povestit și despre cum s-a terminat aventura din Emiratele Arabe Unite, una cu final nefericit. 

Fotbalistul a fost cumpărat de Al Ittihad Kalba Sports Club în vară, în schimbul a aproximativ 400.000 de euro, dar perioada petrecută în zona Golfului a fost un calvar. Fotbalistul a povestit că totul a luat-o la vale odată cu schimbarea investitorilor: „Clubul și-a schimbat conducerea, a venit alt investitor cu alte planuri. A fost schimbat antrenorul, iar pe noi, străinii, ne-au schimbat pe rând pentru a aduce alții, acolo fiind o limită de patru străini. Am fost înlocuiți toți cei aduși de vechea conducere. Nu a fost o experiență foarte plăcută, pentru că nu e ușor să joci fotbal la 50 de grade. Eu aveam contract doar până vara viitoare.

Da, de întors m-aș mai întoarce în această zonă, dar în niciun caz acum. Singurul lucru bun acolo e financiar”, a declarat Florentin Matei pentru Telekom Sport.

Florentin Matei a fost una dintre țintele lui Gigi Becali, înainte ca împrumutul său la Astra să expire, dar fotbalistul a ales să plece în Emiratele Arabe Unite. Acum, Florentin Matei nu ar mai refuza o revenire în țară: „Am fost sunat de câteva echipe din Liga 1 și mă gândesc acum. Sunt deschis la orice discuție în perioada asta, cu absolut orice echipă din Liga 1”, a adăugat fostul fotbalist al FCSB și al Astrei. 

În trecut, Matei a trecut pe la grupele de juniori ale FCSB, la FCSB II, dar și la echipa mare. În acea perioadă a fost poreclit „Messi”, dar fotbalistul nu a confirmat niciodată și a intrat în gura patronului. Inevitabil a venit și despărțirea: „Da, este adevărat! Am terminat definitiv cu Steaua! Nu-mi pare rău că am plecat de la această echipă. Bine că am scăpat de acolo. În România nu voi mai juca la nicio echipă. Asta e clar! Sunt dezamăgit de tot ce am pățit la Steaua. Mihai Stoica nici nu cred că știe că mi-am reziliat contractul cu această echipă. Voi pleca să joc în străinătate”, declara în trecut mijlocașul.

 

Publicat: 20 11. 2018, 13:30
Actualizat: 20 11. 2018, 13:31