Judecătorul TAS, detalii despre situația Rapidului! Ce urmează pentru echipa lui Adi Mutu după ce a pierdut procesul cu Julio Cesar

Julio Cesar da Silva (S) si Ricardo Andrade, de la Rapid, se bucura in finalul meciului cu Dinamo din etapa a V-a a Ligii I, in Bucuresti, duminica, 24 august 2008. BOGDAN MARAN / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 4 poze

Rapid București a contestat la TAS (Tribunalul de Arbitraj Sportiv) interdicția la transferuri dată de FIFA, dar judecătorii au decis să păstreze această hotărâre.

Oficialii formației Rapid București au fost anunțați că judecătorii TAS au menținut interdicția la transferuri primită de formația din Giulești din cauza datoriei de 600.000 de euro pe care o are la jucătorul Julio Cesar.

În aceste condiții, Rapid trebuie să plătească aproximativ 600.000 de euro către Julio Cesar (42 de ani), jucător care a evoluat pentru trupa din Giulești în perioada iulie 2008 – ianuarie 2009, când echipa era finanțată de George Copos, dacă dorește să înregistreze transferurile făcute în această vară.

Judecătorul TAS, detalii despre situația Rapidului

Cristian Jura, judecător la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, a oferit detalii despre situația în care se află Rapidul și a dezvăluit ce urmează pentru echipa finanțată de către Dan Șucu și Victor Angelescu.

„Clubul Rapid Bucuresti trebuia să atace decizia FIFA la Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv. E o jurisdicţie specială care trebuie urmată şi rezultatul s-a şi văzut. Ei s-au dus aici, la Bucureşti şi tribunalul şi-a declinat competenţa. Le-au explicat că nu ei sunt competenţi să soluţioneze astfel de cazuri. Jurisdicţia asta specială constă în respectiva decizie a FIFA, Tribunalul de Arbitaj Sportiv eventual Tribunalul Fedral Elveţian şi eventual CEDO. Are cu totul şi cu totul alt traseu decât aici în România.

Şi în apel răspunsul instanţei va fi acelaşi pentru că nu este competenţa să soluţioneze atâta timp cât Rapid face parte dintr-un sistem de jurisdicţie sportivă!

În primul rând dacă Rapidul s-ar fi dus la TAS, cineva ar fi judecat pe fond cauza. Ar fi avut posibilitatea să se apere să ţi arate argumentele, să prezinte argumentele. Evident că situaţia era cu totul alta. Pe când, aici, ei mergând în România Tribunalul nici nu s-a prezentat pe fond. A constata doar că nu e competent şi atât. Dacă a fost depăşit termenul de 21 de zile nu mai au altă şansă să meargă la Tribunalul Sportiv.

Din câte înţeleg eu Julio Cesar a avut câştig de cauză arătând ca actualul club Rapid este continuatorul sau moştenitorul dacă doriţi aşa a clubului Rapid de când el a jucat la Rapid. Acesta este temeiul pentru care el a reuşit să-şi ia suma respectivă. Ori ei aveau posibilitatea să demonstreze” a declarat Cristian Jura, judecător TAS, conform Orangesport.

 

 

Publicat: 02 07. 2022, 16:13
Actualizat: 02 07. 2022, 17:56