Jocurile foamei. Fotbalul a devenit cel mai iubit sport pentru că a avut suflete de suporteri, nu suporteri fără suflet! Opinie tăioasă scrisă de Vlad Măcicășan
O ambulanță părăsește un stadion, iar în ea zace între viață și moarte antrenorul echipei gazdă. Tocmai a fost resuscitat pe teren, în fața tuturor, într-o scenă pe care îți dorești să nu o vezi nici măcar o dată în viață. Unii jucători plâng, alții își pun mâinile în cap și se roagă. Reacții similare pot fi văzute și în tribune. Sunt momentele în care oamenii sunt atât de mici și de neputincioși, în fața morții. Totuși, în acele momente, unii spectatori, care se numesc suporteri, aleg să-i ceară lui Negoiță să plece și strigă numele lui Mircea Rednic.
Fără pic de compasiune pentru un om aflat în cel mai greu moment al vieții. În același timp, Istvan Kovacs, cu un cinism ieșit din comun, alege să reia meciul și cere să se joace fotbal, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Se bazează pe regulament, dar există vreun regulament în fața unei tragedii? Fotbaliștii care nu știu dacă antrenorul lor este viu sau mort sunt invitați să termine meciul, să dea goluri, să câștige. Jucătorii Craiovei se bucură la goluri și lipsiți de orice urmă de milă sau regret se distrează pe muzică în vestiar, ca și cum ar fi uitat scena horror la care au asistant.
Totul pare ireal, o imagine SF. Parcă asistăm la „Jocurile Foamei”, acolo unde oamenii privesc alți oameni care se omoară între ei și numesc asta show. Poate că acea imaginație nu este doar ceva de neconceput, ci doar o imagine vizionară despre calea spre care se îndreaptă omenirea. Ne-am pierdut orice urmă de umanitate? Nu mai avem empatie, milă, dragoste, compasiune sau regret? Am devenit goi pe dinăuntru și ne satisface doar ce vedem la suprafață? Dacă este așa, atunci fotbalul și-a pierdut menirea, nu mai are farmec și nici nu-și mai găsește locul în societate. E doar o bombă, care învrăjbește, creează conflicte, caută dușmani și este pe cale să explodeze oricând. Iar pe cei care nu-l înțeleg îi scârbește. Și este normal să îi scârbească, dacă se întâmplă astfel de lucruri, din cauza unui sport. Ne scriem pe tricouri respect, dar avem în ochi doar ură. Vorbim de dragoste pentru niște culori, dar nu avem dragoste nici pentru oamenii care le poartă. Bine că n-a trebuit să moară cineva, ca să ne dăm seama unde s-a ajuns.
Poate că suferința lui Neagoe ne va trezi. Poate că cei care conduc cluburile vor înțelege că treaba lor este și să gestioneze corect relația cu suporterii și nu să iasă la bere cu cei care întrerup meciuri, doar ca să se pună bine cu galeria. Iar treaba suporterilor este să susțină echipă, nu să pună antrenori sau conducători, iar cei mulți care sunt onești să-i înlăture pe cei care nu sunt. Și cu toții trebuie să ne recăpătăm omenia. Fotbalul a devenit cel mai iubit sport pentru că a avut suflete de suporteri, nu suporteri fără suflet.