Jandarmeria i-a prins înainte de FCSB -Dinamo! Cu ce au încercat să intre pe Arena Națională trei suporteri

Partida de sâmbătă dintre FCSB şi Dinamo Bucureşti, care a început la 20:30, este una cu grad ridicat de risc, iar primele problemele au apărut cu câteva ore înaintea confruntării.

Jandarmeria Bucureşti a emis un comunicat prin intermediul căruia a anunţat că trei suporteri au încercat să intre pe Arena Naţională cu materiale pirotehnice, fapt pentru care s-au luat măsurile legale. ”Cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB şi FC DINAMO Bucureşti, în zona exterioară a complexului sportiv, pe timpul accesului, au fost depistaţi trei bărbaţi care intenţionau să introducă materiale pirotehnice.

Aceştia au fost identificaţi de jandarmi şi s-au luat măsurile legale în vederea continuării cercetărilor. Jandarmeria Capitalei informează suporterii că legislaţia în vigoare interzice persoanelor fizice deţinerea, folosirea sau efectuarea oricăror operaţiuni cu materiale pirotehnice aşadar, spectatorii nu au voie să deţină sau să introducă în stadion astfel de obiecte”, se arată în comunicatul emis.

Publicat: 05 10. 2019, 22:00