Iordănescu nu a putut să-l demită pe Uhrin, dar a făcut aseară un spriț cu antrenorul pe care vrea să îl pună la Gaz Metan! Avem dovada! | FOTO&VIDEO EXCLUSIV

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 5 poze

Valentin Iordănescu vrea să îl dea afară de la Gaz Metan pe Dusan Uhrin, dar nu poate! Antrenorul ceh are un contract beton, iar managerul medieșenilor a reușit doar să îl suspende momentan pe tehnicianul de 52 de ani. Acum, echipa nu are antrenor, iar Iordănescu a fost surprins aseară de reporterii ProSport în prezența lui Jorge Costa (48 de ani), antrenorul pe care românul speră să-l numească în locul lui Uhrin.

Cei doi au făcut un spriț lung alături de alte persoane, întâlnire ce poate semnifica sărbătorirea unei viitoare colaborări.

Gaz Metan joacă astăzi cu Clinceni, iar pe banca tehnică a medieșenilor vor sta team-managerul Flavius Boroncoi și antrenorul secund Bogdan Pătrașcu. Pe Valentin Iordănescu nu l-a interesat ca partida să fie pregătită de un antrenor principal și l-a suspendat din funcție pe Dusan Uhrin pe motive disciplinare, după ce ProSport a prezentat în exclusivitate o înregistrare audio cu discuția dintre Iordănescu și Uhrin, în care primul încearcă să îi impună cu forța fotbaliști în echipă și îi propune antrenorului să rezilieze contractul fără pretenții financiare. Acesta nu a acceptat, astfel că Iordănescu s-a folosit de înregistrare pentru a-l suspenda.

Valentin Iordănescu a devenit numărul 1 la Gaz Metan după ce l-a carotat pe Mărginean

Deși nu a ajuns la un acord de reziliere cu Uhrin, Iordănescu a negociat de mai multe zile atât cu Jorge Costa cât și cu Alin Minteuan. Câștig de cauză a avut primul, cu care Iordănescu s-a întâlnit aseară în mare secret la București, la hotelul Premium Welness din București, acolo unde este cazată echipa Gaz Metan. Cu alte cuvinte, deși nu a rezolvat situația contractuală a actualului antrenor al lui Gaz, președintele Iordănescu l-a chemat în cantonamentul echipei pe antrenorul pe care vrea să îl numească!

Costa a mai antrenat în România pe CFR în sezonul 2011/2012

Reporterii ProSport l-au surprins pe Iordănescu la masă cu Jorge Costa, dar și cu alți oameni. Aceștia au băut mai multe sticle de vin pe terasa hotelului. În tot acest timp, aceștia au băut vin alb, au mâncat bruschete, salata de vinete, mix grill și cartofi prăjiți.

Atmosfera a fost una relaxată, iar discuțiile au fost preponderent despre transferuri despre fotbaliști, semn clar că Valentin Iordănescu este convins sută la sută ca va reuși să îi forțeze mâna lui Uhrin să rezilieze și să îl numească oficial pe Jorge Costa. Rămâne de văzut cum vor interpreta actualii fotbaliști ai echipei faptul că președintele și viitorul antrenor vor deja să facă mai multe transferuri, ceea ce ar putea însemna concedierea unora dintre cei care au dus greul până acum.

”Dați-mi banii și plec!”

Pe înregistrarea audio incredibilă prezentată de ProSport în exclusivitate se poate auzi cum Dusan Uhrin, pe un ton calm, îi transmite lui Iordănescu: ”Lucrurile sunt simple pentru mine. Mai am contract, vreau toți banii. Dați-mi banii și plec!”. Deranjat de pretențiile antrenorului, Iordănescu face trimiteri către companiile care susțin cu bani publici Mediașul și spune că nu poate să îi satisfacă această dorință. 

Conform surselor ProSport, Uhrin consideră că Iordănescu a aruncat în presă înregistrarea audio a discuției dintre cei doi pentru a putea să îl suspende disciplinar sub pretextul că antrenorul ar fi dat discuția presei, pentru a avea una avantaj în negocierile de reziliere. Se pare că antrenorul are de gând să dea clubul în judecată și să ceară 63.000 de euro, adică salariul pe care îl mai are de încasat pentru următoarele nouă luni, cât mai are contract. Remunerația lunară a lui Dusan este de 7.000 de euro.

 

Publicat: 26 09. 2020, 12:21
Actualizat: 26 09. 2020, 12:28