Ionuț Vînă și-a reziliat contractul cu Universitatea Craiova! Lista plecărilor, publicată de ProSport, e confirmată de clubul oltean | EXCLUSIV

Ionut Daniel Vina si Mino Sota in meciul de fotbal dintre FC Hermannstadt si Universitatea Craiova, contand pentru Cupa Romaniei, desfasurat pe stadionul Municipal din Medias, miercuri 19 octombrie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

ProSport a anunţat în exclusivitate lista disponibilizărilor de la Universitatea Craiova, iar aceasta este confirmată în această perioadă de pauză, prin măsurile luate de clubul condus de Mihai Rotaru. După ce i-a reziliat contractul lui Bogdan Mitrea (35 de ani), iar Valerică Găman (34 de ani) şi-a încheiat conturile cu gruparea din Bănie, el fiind la final de contract, a venit rândul lui Ionuţ Vînă (28 de ani) să se despartă de Universitatea Craiova.

Ionuţ Vînă și-a reziliat contractul, după ce nu s-a acomodat la Universitatea Craiova

Venit în urmă cu doi ani de la FCSB, în urma unei tranzacţii în urma căreia Ivan Mamut şi Andrei Burlacu au ajuns la formaţia lui Gigi Becali, care a mai plătit şi 100.000 de euro Universităţii Craiova, Ionuţ Vînă a fost întâmpinat cu mari speranţe în Bănie, cel puţin de Mihai Rotaru, care i-a acordat imediat tricoul cu numărul 10, rămas liber după plecarea lui Alex Cicâldău. Numai că parcursul jucătorului crescut la Academia Hagi a fost unul descendent. N-a confirmat speranţele puse în el, având evoluţii destul de slabe. I-a fost luat tricoul cu numărul 10, a fost exclus din lot de două ori, a fost pus pe lista de transferuri în două pauze competiţionale, apoi a intrat în conflict cu clubul şi în cele din urmă s-a despărţit de Universitatea Craiova, pentru care a evoluat în 28 de partide şi a marcat două goluri, în două sezoane.

În acest sezon, Ionuţ Vînă a bifat numai 6 prezenţe la formaţia din Bănie, fiind de două ori exclus din lot, de Laszlo Balint şi de Mirel Rădoi. În urma celei de-a doua ieşiri din grup, Vînă, alături de Sergiu Hanca, au dat în judecată clubul, solicitând despăgubiri uriaşe, dar comisiile FRF nu le-au dat dreptate. Cei doi nu au mai intrat apoi în calculele lui Eugen Neagoe pentru a evolua la prima echipă, din cauza atitudinii pe care au avut-o faţă de club.

Mai sunt Hanca, Martic şi Vătăjelu

Sergiu Hanca şi Ivan Martic sunt şi ei puşi deja pe lista de disponibilizări a Universităţii Craiova. Acestora li se va adăuga şi Bogdan Vătăjelu, care îşi termină contractul cu Ştiinţa în vara aceasta. Conducerea clubului din Bănie va demara discuţii cu Hanca pentru a-i rezilia contractul şi dacă se va ajunge la un numitor comun, acesta va părăsi Bănia în vara aceasta. Hanca mai are doi de contract cu Universitatea Craiova, dar nu a mai fost în lot în ultima perioadă.
Ivan Martic nu mai este nici el dorit la Craiova, deşi mai are încă un an de contract. Revenit acum un an la Craiova, după ce plecase în Elveţia, Martic a fost împrumutat în februarie la Universitatea Cluj şi a revenit Bănie, dar nu mai face parte din strategia clubului pentru sezonul următor.

Publicat: 08 06. 2023, 11:11
Actualizat: 08 06. 2023, 11:13