Ionuț Lupescu a început munca în teritoriu, iar primele rezultate au apărut: „A fost foarte bine primit”. Un apropiat al candidatului FRF a oferit primele indicii despre schimbarea sistemului competițional

Ionuț Lupescu își va anunța oficial programul cu care va candida la șefia FRF în cadrul unei conferințe de presă, dar fostul internațional a început munca de teren deja și a avut primele întâlniri cu oamenii din teritoriu. Florin Prunea, cel care în susține pe Lupescu și un opozant al lui Răzvan Burleanu, a anunțat că membrii afiliați au reacționat pozitiv în urma discuțiilor purtate cu fostul director al Comisiei Tehnice de la UEFA.

Prunea susține că Lupescu a primit semne bune din câteva orașe ale țării vizate până în acest moment: „Noi, cei din Generația de Aur, suntem alături de el și alergăm! Alergăm prin toată țara, îl susținem, ne-am asumat acest lucru de foarte mult timp, dar despre campanie doar el poate să vă spună. Până acum a fost primit foarte bine la Călărași, Slobozia, Brăila și Galați. Au fost discuții foarte bune cu membrii afiliați, sunt semne bune, adică semne normale, pentru că atunci când te pui la masă cu Ionuț Lupescu nu poți decât să vorbești lucruri interesante. Noi, restul, muncim pe rupte și alergăm să facem tot ceea ce depinde de noi ca Ionuț Lupescu să ajungă președintele Federației Române de Fotbal”, a spus Florin Prunea pentru DigiSport.

Din sezoanele următoare, Liga 1 ar putea suferi o nouă schimbare majoră în privința sistemului competițional. După ce actualul președinte al FRF a redus numărul echipelor la 14, Prunea a dat câteva indicii că s-ar putea reveni la un campionat cu 18 echipe: „Am spus-o de la început că sunt pentru un sistem cu 18 echipe. Și aici putem discuta puțin, legat de temperaturile și condițiile în care să se joace în perioada de iarnă și de primăvară, dar se pot găsi soluții. Nu sunt de acord cu actualul sistem. Sunt de acord cu mărirea ariei de selecție pentru echipa națională, iar dacă ai avea 18 echipe, ai câștiga automat mai mult de o sută de locuri de muncă pentru jucătorii români”, a adăugat fostul portar pentru sursa citată.

 

Publicat: 24 02. 2018, 17:33
Actualizat: 24 02. 2018, 17:34