Ionuț Badea a pus capăt zvonurilor legate de plecarea sa de la UTA: „Pot să confirm asta!”

Ionuț Badea, antrenorul echipei UTA Arad, s-a declarat mulțumit de prestația elevilor săi în meciul cu Dinamo, încheiat la egalitate.

Dinamo și UTA Arad s-au întâlnit vineri seară, în cadrul ultimei etape din play-out-ul Ligii 1 și au remizat, scor 1-1, după golurile marcate de către Cardoso, în minutul 39, respectiv Irobiso, în minutul 84.

În ultimele zile, s-a vorbit intens despre posibila plecare a lui Ionuț Badea și înlocuirea acestuia cu Ilie Poenaru, fost antrenor la Academica Clinceni și Gaz Metan.

Ionuț Badea a pus capăt zvonurilor legate de plecarea sa de la UTA

Ionuț Badea a explicat că oricum contractul său expiră în această vară, dar a dat de înțeles că ar putea continua la Arad dacă acționariatul nu se schimbă. Totuși, acesta va avea, în curând, o discuție cu conducerea.

„Cred că a fost un meci frumos, neașteptat până la urmă în condițiile unei lipse de motivație aferentă finalul campionatului. Ambele echipe au făcut un meci bun și pentru noi a fost o linie continuă în sensul ăsta. Mă bucur că am avut aceeași consistență și am fost aproape să câștigăm.

Toate meciurile sunt importante. Ca antrenor am învățat că profesionalismul contează cel mai mult.

(n.r. despre plecarea sa de la UTA) Au fost niște situații plecate din presa locală, preluate apoi din presa din București. Am o relație excelentă cu actuala conducere. Este o muncă pe care am făcut-o cu staff-ul meu și cu jucătorii, o muncă care a eficentizat și a rezolvat problemele echipei. Presiunea a scăzut în ultimele trei etape. Am fi vrut mai mult, dar au fost și anumite lacune individuale. Faptul că am reușit în 15 meciuri să avem mai multe victorii decât în tpt sezonul de dinainte asta contează mult pentru noi, pentru moral.

Discuția a fost legată de un contract până la finalul acestui campionat. Există acum posibilitatea ca altcineva să vină în conducere și nu știu ce se va întâmpla. Dar pot să confirm că relația mea este una foarte bună cu patronul. Evident că îmi doresc să continui, e munca mea aici, munca noastră. Am demonstrat ce pot”, a spus Ionuț Badea, după meci.

Publicat: 13 05. 2022, 22:55
Actualizat: 13 05. 2022, 22:56