Ioan Becali și Cristi Borcea, condamnați la închisoare în Belgia! Un fotbalist din Generația de Aur a fost și el prins la mijloc și a primit aceeași pedeapsă

Ioan Becali, Cristian Borcea și Liviu Ciobotariu au fost condamnați, joi, în Belgia, la șase luni de închisoare cu suspendare, în dosarul „Standard Liege”, care a vizat transferurile făcute de clubul belgian în perioada 1999 – 2004, conform 7sur7.be.

Fostul agent Ioan Becali, fostul acționar al echipei Dinamo, Cristian Borcea și fostul jucător Liviu Ciobotariu au fost acuzați de evaziune fiscală, în cazul transferurilor de la clubul Standard Liege, la începutul anilor 2000.

Fostul conducător al clubului Standard Liege, Pierre Delahaye, a fost condamnat pentru mai multe infracțiuni fiscale în cazul transferurilor suspecte de la formația belgiană. Cu toate acestea, el a beneficiat de suspendarea pronunțării pentru o perioadă de trei ani. Instanța nu a dispus reținerea lui. Avocatul său a subliniat faptul că decizia luată în cazul său subliniază faptul că nu ar fi avut niciun beneficiu și nu a comis acele fapte, fiind doar complice.

Dosarul „Standard Liege” a fost deschis în aprilie 2014 și a dus la punerea sub acuzare a unor nume mari din fotbalul belgian, precum Luciano D’Onofrio, Alphonse Costantin, Michel Verschueren, Ivica Mornar, Pierre Delahaye, Pierre François și Michel Preud’homme. Aceștia sunt acuzați de fals, uz de fals și fraudă fiscală pentru transferurile efectuate de formația belgiană în perioada 1999-2004.

Procurorii belgieni au cerut încă din 2009, prin intermediul unor comisii rogatorii, acte de la clubul Dinamo, pentru a vedea ce s-a înregistrat în România în momentul transferului lui Liviu Ciobotariu, banii ajunși la gruparea condusă atunci de Cristi Borcea și sumele deturnate în conturile lui Ioan Becali. În iunie 2009, în România a ajuns Claude Petillon, ofițer de poliție judiciară belgian, care a colaborat cu procurorii români în acest caz.

Ioan Becali, Cristi Borcea și Liviu Ciobotariu au fost amendați și cu 11.000 de euro și li s-a confiscarea câte 24.000 de euro. Cei doi au fost condamnați și în România, în Dosarul Transferurilor pentru evaziune fiscală și spălare de bani, 6 ani și 4 luni. Între timp, Ioan Becali a fost eliberat condiționat.

În septembrie 2014, ProSport a scris pe larg despre ancheta procurorilor belgieni.

Publicat: 10 11. 2016, 15:13
Actualizat: 10 11. 2016, 18:40