INTERVIU | Românul care și-a găsit liniștea în Mongolia. Antrenează portarii asiaticilor și a uimit pe toată lumea când a început să vorbeacă de Attila și Gingis Han. „Mă bucur că am plecat din România”

Dragoș Plopeanu, 28 de ani, este în prezent antrenor cu portarii pentru echipa națională a Mongoliei. Fostul jucător al Oțelului a plecat în Asia, după ce Michael Weiß a fost numit selecționer al echipei de seniori în acest an. Neamțul s-a aflat la conducerea Oțelului în 2014, perioadă în care Dragoș Plopeanu a fost legitimat la fost campioană a României.

Într-un interviu acordat pentru ProSport, Plopeanu a vorbit despre condițiile din Mongolia, seriozitatea de care dau dovadă asiatici și nivelul fotbalului la granița cu Rusia. În România, fostul portar și-a făcut junioratul la Dinamo, iar mai târziua a evoluat pentru Dinamo II, Inter Gaz București, Poli Timișoara II, CS Buftea, Gloria Buzău, Rapid București și Oțelul Galați.

ProSport: Cum ai ajuns în Mongolia?

Dragoș Plopeanu: Domnul Weiß m-a sunat după ce am discutat foarte mult timp despre chestia asta, pentru că el avea o propunere de acolo. A semnat dânsul, și după șase săptămâni am ajuns și eu în Mongolia.

Ți-a fost frică să pleci acolo?

Nu mi-a fost frică să merg, sunt atras de Asia, îmi place Asia și am sperat mereu să plec acolo. Niciodată nu am crezut că o să ajung în Mongolia.

Ce știai despre Mongolia?

I-am surprins când au văzut că știu istoria țării lor. Le-am spus de Attila, de Gingis Han. Nu se așteptau să cunosc atât de multe lucruri despre istoria lor.

Ai reușit să înveți limba mongolă?

Limba este foarte grea. Am învățat în jur de 15 cuvinte. Cu portarii mă înțeleg, în mare parte, în engleză. Am și un traducător care mă ajută să le transmit ce vreau. S-au obișnuit cu mine.

La ce nivel se află echipa națională?

Clasamentul FIFA arată dezastruos pentru ei, se situează pe locul 197. În Asia, preliminariile nu sunt la fel ca în Europa. Trebuie să treci de niște grupe pentru a putea juca împotriva naționalelor puternice, cum ar fi Japonia sau Coreea de Sud. Noi jucăm cu Bangladesh, Pakistan și India, pentru accederea în grupa principală. Indienii au un antrenor din Irlanda de Nord (Stephen Constantine), care i-a ajutat să ajungă la 15 meciuri oficiale în acest an. Noi (n.r. Naționala Mongoliei) încă n-am reușit să ajungem la nivelul ăsta.

Pe unde s-ar situa naționala Mongoliei, în fotbalul românesc?

Niveul echipei naționale de aici ar fi, comparativ cu România, cam la niveul unei de echipe de Liga 2, sau chiar al unei echipe aflate la retrogradare în Liga 1. Sunt fotbaliști buni, care pot face surprize. Eu mă ocup și de portarii de la U19 și U16.

Povestește-mi despre cum e viața acolo.

M-a suprins foarte mult aglomerația din Mongolia. În Capitala Ulaanbaatar, îți ia o oră să mergi cinci km cu mașina. Acum, fiind vară, orașul s-a mai eliberat deoarece multă lume a plecat. Majoritatea au case de vacanță în afara orașului. În București, traficul e „parfum” comparativ cu cel de acolo. Mâncare tradițională este mielul, pus la oala sub presiune, cu cartofi, cu morcovi și cu multă vodka.

Cum se prezintă jucătorii?

Jucătorii, în mare parte, sunt destul de profesioniști. Campionatul național are zece echipe. Din sezonul următor sperăm să schimbăm sistemul, pentru că sunt foarte puține meciuri. Acum avem o pauză de o lună, lucru care nu e foarte normal.

Ai mai întâlnit străini în Mongolia?

Am mai găsit aici spanioli, americani înnebuniți după baschet și foarte mulți japonezi. Baschetul e principalul sport aici. Se mai joacă rugby, baseball și este foarte iubit wrestlingul! Nu wrestlingul american, ci luptele în sine. La judo au avut un finalist la Rio, care a cucerit medalia de argint. Dacă nu se accidenta în semifinale, probabil că ar fi luat aurul.

Cum au reacționat părinții tăi, când i-ai anunțat că pleci?

Mama s-a întristat când a auzit că plec în Mongolia, tata a fost foarte fericit. Cred că pentru cariera mea a fost un pas înainte. Am stat doi ani la CSA Steaua la grupele de juniori, cred că am făcut o treabă bună acolo. După am fost în Liga 2 la Metalul Reșita, iar acum sunt aici. Pentru viitor, cred că este un pas important. Nu cred că sunt mulți antrenori care se pot lăuda cu un astfel de job. În afara de Stoichiță care a antrenat Kuweitul și Panama, recent, nu am mai avut antrenori români care să pregătească alte naționale. Și totuși, n-am primit niciun telefon din partea Federației Române de Fotbal.

Cum s-ar încheia un meci între România și Mongolia?

Poate în următorii ani, Mongolia ar putea să punâ câteva probleme României. În acest moment, România s-ar impune fără probleme. Ne bazăm foarte mult pe defensivă, nu am putut face mare lucru în aceste două luni. Vrem să întinerim echipa, ne vom baza foarte mult pe jucător U23.

Cât durează zborul până în Mongolia?

14 ore fac cu avionul până acolo. Maxim am prins 30 de grade în Mongolia, dar se simt precum 18-20 în România. Am primit un apartament aproape de federație, fac cinci minute pe jos până acolo.

Cum se distrează oamenii în timpul liber?

Există multe cluburi de karaoke, le place foarte mult să cânte. Beau destul de multă vodka. În schimb, nu prea există cluburi. Nu sunt atât de deschiși în privința cluburilor, a discotecilor, cum suntem noi.

Ești mulțumit din punct de vedere financiar?

Acolo nu există probleme cu banii. Lumea te respectă, am șofer din partea federației. Se țin de orice fel de promisiune când vine vorba de bani. Dacă ai nevoie, poți chiar să primești banii în avans. Nu există probleme din România. În Mongolia, foarte rar se ceartă cineva. De la Oțelul mai am de luat șase luni de salariu, nu-i mai văd niciodată. Domnul Adamescu a murit, fiul lui e plecat din țară, dânsul a închis Oțelul dar nu și-a plătit datoriile. Familia lui are milioane de euro, dar nu poate să-și plătească angajații. Singurii care și-au primit banii de la Oțelul, au fost aceia care au rămas la club și în Liga 2. Weiß ar vrea să se întoarcă în Liga 1 în viitor, dar să găsească o echipă stabilă din punct de vedere financiar. La Oțelul era o degringoladă totală.


Cum se prezintă portarii?

Portarii de acolo sunt foarte imobili, precum cei germani. Nu sunt atât de specatuloși, nu sunt atât de elastici, comparativ cu portarii spanioli, de exemplu. Spaniolii sunt mult mai eleganți în mișcări. Sper să-i ajut ca pe viitor să fie mai spectaculoși.

Ce știai despre fotbalul mongol înainte să pleci?

Înainte să plec am încercat să mă documentez despre fotbalul mongol, dar nu am găsit mare lucru. Știam despre ei că sunt nomazi, că sunt destul de reci, știam că Ulaanbaatar este foarte aglomerat, din păcate este cea mai poluată capitală din lume.

Foarte mulți dintre ei lucrează în mine de aur. Mongolia e o țară bogată din acest punct de vedere. Au foarte mult aur. De curând au răscumpărat câteva mine de la ruși, au plătit foarte mulți bani. Au destul de multe resurse. Cel mai vechi bloc datează din 2010, rar găsești un bloc construit înainte de 2010. Capitala se aseamănă cu orașele europene, fiind aproape de Rusial. Aș putea compara Ulaanbaatar cu Craiova, dar Craiova având blocuri noi. Este un oraș în care se construiește foarte mult.

Ai mai urmărit Liga 1?

N-am apucat să văd mai nimic din ultimul sezon al Ligii 1, din cauza diferenței de fus orar (Între Mongolia și România este o diferență de plus șase ore). Am văzut cu greu finala Ligii Campionilor, m-am culcat la golul de 3-1 pentru Real Madrid.

Câte zile lucrezi pe săptămână?

Lucrez în fiecare zi aici. N-am muncit în viața mea atât de mult, au fost zile în care am muncit 12 ore. E un job care îmi place, sunt foarte fericit aici, mă bucur că am plecat din România. Mă săturasem să văd probleme, de orice natură. În fiecare zi apăreau probleme. În fotbalul nostru nu sunt respectați jucătorii și antrenorii. Nu se plătesc salariile.

Cum îți spun mongolii?

Lumea îmi spune Dragoș, nu au probleme de exprimare. Avem un singur jucător care a ajuns în Europa, la Academia Ferenc Puskás. Sperăm să semneze un contract și să rămână acolo. Academia aparține de Honvéd Budapesta.

Publicat: 03 07. 2017, 09:10
Actualizat: 05 07. 2017, 15:06