INTERVIU | Din Galați în Coreea de Sud, via Slagelse. Al doilea român din istorie care a jucat în Danemarca vorbește despre șansele naționalei în partida cu Schmeichel & Co. „Cel mai periculos om al lor nu este Eriksen”

Jean Claude Bozga este al doilea jucător român din istorie care a activat în prima ligă daneză, după George Florescu (ex-Midtjylland).

Bozga și-a început cariera la Dunărea Galați, de unde Petrolul l-a achiziționat în 2007 în schimbul a 150.000 de euro. După patru ani petrecuți la Ploiești, fundașul a plecat la Concordia Chiajna. Un singur sezon a petrecut gălățeanul la gruparea ilfoveană, după care a plecat în Belarus la FK Minsk. Tot un an a durat și aventura lui Bozga în capitala Belarusului, urmând ca în 2013 să plece în Danemarca la Slagelse Vestsjaelland. Falimentul clubului l-a făcut pe Jean Claude să părăsească Europa și să accepte un contract în Coreea de Sud. Rămas fără echipă, Bozga e deschis la negocieri și așteaptă să revină pe teren. Fundașul central în vârstă de 32 de ani, născut la Galați, a vorbit pentru ProSport despre condițiile din Danemarca, dar și de șansele pe care România le are în partida de duminică seara, din etapa a cincea a Grupei E din preliminariile CM 2018 (Rusia).

Cum vezi meciul de duminică? Crezi că mai avem vreo șansă la calificare în caz că nu vom învinge Danemarca?
Va fi o partidă foarte disputată! Nu este o mare diferență între noi și ei, doar că ei sunt foarte periculoși la fazele fixe. Noi avem jucători foarte tehnici, și un alt avantaj ar fi sângele latin, pasiunea pe care o arătăm în teren. Am o presimțire că vom câștiga acest meci, nu știu de ce dar așa simt. Cel mai periculos om al lor nu este Eriksen, ci mai degrabă Braithwaite de la Toulouse sau Cornelius de la Copenhaga. Au jucători de atac foarte buni.

Cine te-a impresionat?
Cel mai mult îmi place de Yussuf Poulsen de la Leipzig, e un fotbalist foarte talentat, nu mă mir că a ajuns să joace în Bundesliga. Acum nu știu dacă a fost convocat sau nu. Pentru noi partida ar putea fi decisă de Stanciu, Alibec sau Budescu, depinde cum va arăta echipa de start. Avem și noi șansa noastră.

  • Yussuf Poulsen nu a fost convocat pentru această etapă din cauza unei accidentări.

Cum erau condițiile în Danemarca? Te-ai simțit bine în cei trei ani petrecuți acolo?
Experiența din Danemarca a fost pentru mine cea mai bună perioadă petrecută la un club din străinătate. Lumea era foarte serioasă acolo, iar nivelul era destul de ridicat. Aveam contract pe cinci ani, dar clubul a dat faliment astfel că am fost nevoit să plec după trei ani petrecuți la Vestsjaelland. Țin minte că se juca la foc automat, aveam numai meciuri din trei în trei zile, și eram mai mereu integralist. Danezii stau foarte bine din punct de vedere tactic. Programul era destul de solicitant, dar ca fotbalist e cel mai frumos să ai cât mai multe meciuri.

După ce ai plecat din Danemarca ai semnat cu sud-coreenii de la Daejeon, mai ai vreun angajament cu această formație?
Nu, momentan sunt liber de contract. Încă nu m-a căutat nimeni din România, dar pot semna cu oricine, nu mai am obligații față de Daejeon. Am rămas surprins de cât de calzi erau oamenii în Coreea. La Daejeon am fost chiar al doilea căpitan. Fotbalul lor e destul de bine dezvoltat, singurul lucru care le lipsește e tactica. Mai toate echipele au antrenori locali care nu se gândesc la o anumită tactică, ci care își îndeamnă jucătorii să joace numai pe atac. De asemenea jocul era foarte rapid, mai toți fotbaliștii joacă din maxim două atingeri. Le lipsește însă pregătirea fizică și latura aceasta tactică, prezentă în fotbalul european.

Publicat: 24 03. 2017, 08:25
Actualizat: 24 03. 2017, 08:26