Înlocuitor pentru Bălgrădean!? Poziția oficială a FCSB în privința transferului lui Iliev

UPDATE | Finanțatorul FCSB, Gigi Becali, a negat că există interes din partea FCSB pentru portarul Astrei, Plamen Iliev: „Nici nu știu așa ceva. V-a mințit cine v-a zis. Nu, nu, nu. L-am întrebat pe MM, dar mi-a spus că noi avem portar, îl avem pe cel mai bun (n.r. – Cristian Bălgrădean)”, a declarat Becali, la ProX. 


Gigi Becali a rezolvat primul transfer al iernii la FCSB. După egalul din derby, 1-1 cu Dinamo pe Arena Națională, vicecampioana României și-a „dublat” un post pe care îl avea deja asigurat. Roș-albaștrii s-au înțeles cu portarul bulgar al Astrei, Plamen Iliev (26 de ani), goalkeeper titular în naționala Bulgariei. Iliev e o țintă mai veche a echipei lui Becali.

Goalkeeper-ul bulgar va intra în ultimele șase luni de contract cu formația giurgiuveană, în iarnă, și este decis să semneze cu FCSB, care are mare nevoie de dublură pe postul de portar, scrie TelekomSport. Între buturi, FCSB îl are deja pe Cristian Bălgrădean (30 de ani), care a avut evoluții apreciate până în acest moment. Pe lângă „Pufi”, în lotul FCSB se mai află doi tineri de perspectivă.

Este vorba despre  Andrei Vlad, în vârstă de 19 ani, și Răzvan Ducan (17 ani). Cel din urmă nu a apucat încă să debuteze, în timp ce Andrei Vlad a avut prestații ezitante ori de câte ori i s-a acordat șansa de a apăra. Iliev apără în Liga 1 din 2015, când a semnat cu FC Botoșani.

Dacă transferul lui Iliev se va realiza, Astra devine o adevărată „pepinieră” pentru FCSB. Ar fi al 9-lea transfer realizat pe axa Giurgiu – Berceni în ultimii ani. De-a lungul timpului, Gabriel Enache, Fernando Boldrin, William De Amorim, Denis Alibec, Filipe Teixeira, Constantin Budescu, Junior Morais și Alexandru Stan au ajuns de la Astra la FCSB. Și Valerică Găman e un fost jucător al Astrei care a jucat la FCSB, dar a venit la formația roș-albastră din Turcia, de la Karabukspor.

850.000 de euro este cota de piață a lui Iliev, potrivit Transfermarkt
9 selecții în naționala Bulgariei și 94 de meciuri în Liga 1 a strâns portarul bulgar
 

Publicat: 12 11. 2018, 12:45
Actualizat: 12 11. 2018, 13:54