Încă un proces câștigat de Burleanu cu Prodan. Fostul internațional, obligat să-i plătească președintelui FRF onorariul avocatului: 4.900 de lei. În martie, Burleanu îi mai luase lui Prodan încă 25.000 de lei

Răzvan Burleanu, președintele FRF, a câștigat un nou proces împotriva fostului internațional Daniel Prodan, care a fost silit de instanța Judecătoriei Buftea să plătească 4.900 de lei. Decizia este executorie, dar cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.

Victoria șefului federației este însă numai parțială, pentru că instanța nu i-a admis decât în parte pretențiile. Judecătoria Buftea a dispus ca Prodan să plătească onorariul avocatului lui Burleanu, în valoare de 4.900 de lei (aproape 1.100 de euro), dar a respins cererea ca fostul fotbalist să plătească toate cheltuielile de judecată. Acest proces a reprezentat, de fapt, continuarea primei lupte în instanță, câștigată de asemenea de Burleanu, care a obținut 25.000 de lei (circa 5.500 de euro) la Tribunalul București și confirmarea sentinței la Curtea de Apel, banii reprezentând daune morale pentru declarații calomnioase.

În sentința dată de Curtea de Apel pe 1 martie 2016 se menționa că Burleanu vă solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Războiul dintre cei doi a izbucnit imediat după alegerile din 5 martie 2014, când Burleanu a câștigat președinția FRF. Prodan era angajat la FRF și făcea parte din tabăra lui Mircea Sandu și a lui Gică Popescu. Au fost acuzații grave de-o parte și de alta, Prodan a fost concediat, apoi dat în judecată. După prima sentință, de la Tribunalul București, fostul internațional a spus că este pedepsit pentru că spune ce gândește, sentința e nedreaptă, iar țara e condusă de serviciile 

Publicat: 23 09. 2016, 08:34
Actualizat: 23 09. 2016, 08:35