Încă o echipă din Liga 1 se află pe marginea prăpastiei: „Nu pot să mai stau în condițiile astea. Eu și alți șase colegi am depus memorii să fim liberi de contract”

Aflați pe locul 10 după 17 etape, jucătorii de la FC Brașov par să se confrunte cu probleme majore în Liga 1. După ce la ultimul meci de campionat, contra Viitorului, au fost nevoiți să apeleze la ajutorul suporterilor pentru a îndepărta zăpada de pe teren, iar Dusan Uhrin jr. a refuzat să preia echipa la începutul lui 2015 din cauza condițiilor precare, se pare că finalul de an a adus și memorii ale jucătorilor, neplătiți de luni bune: „Avem probleme. Este singurul an în care am intrat în vacanță fără măcar a lua un salariu. Eu am șapte luni de când nu am mai luat bani. Am depus memoriu să primesc drepturile financiare, să fiu și liber de contract, pentru că nu pot să mai stau în condițiile astea. Din ce știu eu, mai sunt 5-6 colegi care au depus memorii, unii să își primească banii, alții să fie și liberi”, a declarat Georgian Păun pentru DolceSport.

Nu vor schimbarea antrenorului

Fotbaliștii Brașovului sunt nemulțumiți și de faptul că se dorește schimbarea lui Adrian Szabo de pe banca tehnică: „A avut rezultate bune, s-a văzut că echipa a mers cu dânsul. Dar nu decidem noi, ci șefii, conducerea. Domnul Szabo este un om care se face plăcut în vestiar, face atmosferă bună, este un om corect, sincer”, a completat Georgian Păun.

La începutul lunii decembrie, cei de la FC Brașov anunțau faptul că Dusan Uhrin jr. va prelua echipa în 2015, dar fostul antrenor de la CFR sau Poli Timișoara a plecat în Cehia fără să semneze contractul, speriat fiind de ceea ce a găsit la echipă: „Din păcate, aceasta este realitatea. Ne-a anunțat că nu va mai veni la FC Brașov. A petrecut aici câteva zile, a văzut echipa și condițiile și din păcate a spus că nu poate accepta oferta. Îmi pare foarte rău, pentru că nu doar FC Brașov este în această situație grea și are probleme, ci aproape toate cluburile din Liga 1”, declara Constantin Zotta atunci, președintele brașovenilor.

Publicat: 30 12. 2014, 10:57
Actualizat: 30 12. 2014, 10:58