În jumătate din meciurile fazei play-off/play-out a Ligii 1 au fost jucători eliminați. Frecvența cartonașelor roșii a crescut de aproape 3 ori față de sezonul regulat. Decizia caselor de pariuri

Inventarul eliminărilor dictate în partidele disputate până acum în faza play-off/play-out a Ligii 1 scoate la iveală rezultate neobișnuite: față de sezonul regulat, numărul cartonașelor roșii a „explodat”. În cele 42 de meciuri ale fazei play-off/play-out au fost 31 de eliminări, pe când în cele 182 de meciuri ale primelor 26 de etape au fost 53 de eliminări. Cu alte cuvinte, dacă în prima fază a competiției se acorda, în medie, un cartonaș roșu la fiecare 310 minute (cam 3 meciuri și 40 de minute), în cea de-a doua s-a ajuns la o medie de un cartonaș roșu la 122 de minute (un meci și 32 de minute).

Această statistică este explicată de conducătorii cluburilor prin faptul că a sporit miza meciurilor. Pe de altă parte, se poate observa că mulți jucători eliminați provin de la echipe care sunt fără un obiectiv concret în acest final de campionat (ASA, Pandurii, Dinamo, Viitorul, Craiova, Petrolul, CFR).

Jumătate dintre partidele acestei faze a Ligii 1 s-au terminat cu eliminări: 9 din cele 18 ale play-off-ului și 12 din cele 24 ale play-out-ului. Toate cele șase formații din play-off au avut măcar o dată un jucător eliminat. În play-out, singura echipă fără cartonașe roșii este FC Botoșani.

Multe case de pariuri au scos din oferta online posibilitatea de a se mai paria pe cartonașe roșii. Cei care au păstrat-o sunt foarte vigilenți

Mulți dintre bookmakerii care activează pe piața online din România au renunțat, în ultima perioadă, să mai includă în ofertă pariurile pe jucători eliminați în Liga 1, iar altele au micșorat semnificativ cotele la unele meciuri.

Spre exemplu, casa de pariuri superbet.ro – printre puținele care se mai încumetă la acest tip de pariu – oferă, de obicei, o cotă între 2,9-3,2 pentru cei care cred că va exista măcar un eliminat. La meciul Viitorul-Astra, jucat sâmbătă, cota a „căzut” însă la 2,55, deși până atunci gazdele nu avuseseră niciun cartonaș roșu în play-off, iar Astra – unul singur. Și totuși, previziunea celor de la superbet s-a confirmat, la acel meci au fost două cartonașe roșii.


La partida Steaua-Dinamo, de duminică, agenția online superbet.ro a oferit o cotă foarte scăzută pentru cei care doreau să parieze că vor exista jucători eliminați: 2,4 față de media obișnuită, 2,9-3,2. Bookmakerii au intuit corect: Pintilii a fost eliminat în prelungiri

O altă partidă cu cota scăzută surprinzător a fost Steaua-Dinamo, de duminică. Superbet a oferit o cotă de numai 2,4 celor care voiau să parieze că măcar o echipă nu va termina în efectiv complet, deși Dinamo și Steaua avuseseră până atunci, în play-off, câte un singur fotbalist eliminat (chiar în partida directă din tur). Și de această dată, cei de la casa de pariuri nu s-au înșelat: Pintilii a primit cartonașul roșu în prelungiri.

 

Publicat: 14 04. 2016, 14:52
Actualizat: 14 04. 2016, 16:49