În ce condiții pot ajunge Dennis Man și Florinel Coman în Anglia. „Lumea se uită la fiecare aspect!”

Dennis Man și Florinel Coman sunt cei mai curtați jucători din Liga 1 de către formațiile din Anglia, iar Florin Gardoș (31 de ani) a dezăvluit ce trebuie să facă fotbaliștii români pentru a ajunge să joace în Premier League.

Fundașul central trecut și pe la FCSB crede că niciun român nu se va putea impune într-un campionat atât de puternic dacă nu e responsabil și dacă nu are un stil de viață bine pus la punct.

Florin Gardoș șie cum pot ajunge Dennis Man și Florinel Coman în Anglia

„Sunt mai resposabili fotbaliştii. Credc că sunt prea mulţi bani implicaţi şi e responsabilitatea foarte mare. Şi cred că mai e un lucru. Acolo ajung doar cei responsabili.

Este foarte greu să ajungi dacă ai un stil de viaţă haotic şi nu o să ajungi niciodată la o echipă din Vest, indiferent că vorbim de Premier League sau alt campionat. Criteriul de selecţie ăsta e, se uită lumea la fiecare aspect al vieţii”, a spus Florin Gardoş, fostul fundaș al lui Southampton, conform Telekom Sport.

Southampton a plătit 6,8 milioane de euro pentru Florin Gardoș

Florin Gardoș a ajuns la Southampton în 2014, după ce formația care era atunci antrenată de Ronald Koeman, actualul tehnician al Barcelonei, l-a cumpărat de la FCSB. Englezii din Premier League au plătit 6,8 milioane de euro în schimbul fundașului românm dar acesta a prins doar 18 meciuri în Premier League. Accidentările grave nu i-au permis lui Florin Gardoș să profite de ocazia primită de la Southampton.

Dennis Man s-a aflat pe lista celor de la Norwich, iar oficialii echipei care a retrogradat în Championship au venit la București pentru a negocia cu Gigi Becali transferul său. Cele două părți nu s-au pus la un acord în ceea ce privește suma de transfer și negocierile s-au oprit. De partea cealaltă, Florinel Coman se află în atenția celor de la Crystal Palace.

Publicat: 23 08. 2020, 12:35