„Îmi aștept sfârșitul”. Legendarul Cornel Dinu a dezvăluit că n-a mai ieșit din casă în ultimul an și jumătate din cauza depresiei
Legenda dinamovistă Cornel Dinu traversează o perioadă foarte grea în ultimul timp din cauza sănătății precare, dovadă că nu a mai ieșit din casă de un an și jumătate.
Cel poreclit „Procurorul” se confruntă, pe lângă numeroasele boli aferente vârstei, cu depresia și probleme serioase cu somnul. Acesta face și un anunț care îi îngrozește pe apropiați, dar și pe fanii „câinilor”: „Îmi aștept sfârșitul”.
Legendarul Cornel Dinu vorbește deschis despre problemele care l-au țintuit în casă în ultimele multe luni
Cornel Dinu, legenda clubului Dinamo, traversează o perioadă extrem de delicată în ultimul timp din cauza sănătății precare cu care se confruntă, drept dovadă că nu și-a mai părăsit domiciliul de aproape un an și jumătate, cu excepția vizitelor la spital.
„Procurorul” se luptă, pe lângă numeroasele boli specifice vârstei înaintate, și cu depresia și gravele probleme cu insomniile. Fostul mare fotbalist al „câinilor” face și un anunț trist care îi pune pe jar pe apropiați, dar și pe suporterii din Ștefan cel Mare, „Îmi aștept sfârșitul”, transmite Mister Cornel Dinu.
„Ce să fac, îmi aştept sfârşitul. Nu e rău, dar asta e viața. Am peste un an și jumătate de când n-am mai ieșit din casă. N-am ieșit decât la spital, 3 luni de zile cât am stat internat la spital cu operația și cu alte probleme care le am.
Face foarte bine (n.r. – ieșitul la aer), dar eu nu mai am chef. Sunt scârbit total de tot ceea ce se întâmplă. Și practic sunt dat peste cap cu o depresie foarte puternică și cu fusul orar. Eu dorm mai mult ziua. Și acum mă pregăteam să încerc să dorm o jumătate de oră.
A fost Mircea Lucescu zilele trecute pe la mine în vizită să mă vadă, să mă invite chiar să mergem la un meci Rapid cu Botoșani. Dar prefer să stau cu câinii mei. A fost la câteva zile după ziua mea!”, a spus Cornel Dinu la Fanatik.
Dinu a suferit în toamnă o intervenție chirurgicală la Spitalul Universitar Elias de Urgență din București. „Mister” a fost operat de profesorul Horia Orban, șeful Secției Ortopedie-Traumatologie, de coxartroză, boală degenerativă a șoldului.
Foto: Mediafax Foto
Mesaj special la 77 de ani. „Născut în același 1948 de suflet”
Cornel Dinu a împlinit pe 2 august 77 de ani, iar clubul său de suflet nu l-a uitat pe „Procuror” și i-a transmis un mesaj special cu ocazia zilei sale de naștere.
„La mulți ani, Cornel DINU! Născut în același 1948 de suflet, Cornel Dinu împlinește astăzi 77 de ani. O legendă în adevăratul sens al cuvântului pentru Dinamo București și pentru fotbalul românesc, Cornel Dinu a evoluat la cel mai înalt nivel timp de aproape 18 ani, adunând 454 de apariții și 53 de goluri în tricoul alb-roșu.
”Mister” a purtat, pe rând, tricoul de jucător, badge-ul de antrenor și sacoul de conducător al clubului nostru, fiind păstrat, la rândul său, în inimile tuturor dinamoviștilor”, a scris FC Dinamo.