Ilie Poenaru amenință înainte de ultimul meci din Liga 1: „Mergem la Craiova să câștigăm!”. Aplaudă revenirea suporterilor pe stadioane | VIDEO

Ilie Poenaru, antrenorul echipei Academica Clinceni, a susținut o conferință de presă premergătoare meciului cu Universitatea Craiova și a anunțat că vrea să se întoarcă acasă cu toate cele trei puncte.

Meciul dintre Universitatea Craiova și Academica Clinceni se va disputa miercuri, 26 mai, de la ora 18:30, pe Stadionul „Ion Oblemenco” din Bănie, în cadrul etapei a zecea din play-off-ul Ligii 1, ultima din acest sezon.

Cu o victorie, Academica Clinceni și-ar asigura locul 5 în clasament la finalul acestui sezon, ceea ce Ilie Poenaru își și dorește.

Ilie Poenaru, înainte de Universitatea Craiova – Academica Clinceni

Înaintea acestei partide, Ilie Poenaru a ținut să le mulțumească tuturor celor care au contribuit la parcursul bun al echipei sale.

„Suntem foarte mulțumiți și suntem mândri de ceea ce am realizat aici. Trebuie să felicităm pe toată lumea, pe toți cei implicați, începând de la conducere, staff, magazionieri, femeile de la bucătărie, jucători, toți și-au adus aportul într-o mai mică sau mai mare măsură. Am făcut ceva incredibil, ceva la care nu se aștepta nimeni în acest moment la Clinceni. Suntem bucuroși, pentru că această calificare în play-off înseamnă foarte mult pentru Clinceni, pentru noi toți. Să sperăm că lucrurile vor merge din ce în ce mai bine ca pentru sezonul viitor să fim și mai bine.

Este un meci la fel ca toate celelalte. Până în ultima clipă, toate meciurile sunt foarte importante pentru noi. Și acest meci cu Craiova… Indiferent că pentru ei se spune că nu ar mai conta rezultatul cu noi, e clar că e un club profesionist, o echipă foarte bună, care își dorește să câștige fiecare meci și îl vor trata foarte serios. Indiferent ce 11 vor alinia, sunt convins că vor da totul, chiar dacă vor apărea jucători noi, mă gândesc că o să fie foarte greu. Pentru noi contează acest meci, suntem pregătiți, mergem la Craiova pentru a câștiga, pentru a ne securiza acest loc 5 de care avem nevoie, care pentru noi înseamnă foarte mult. Ar fi senzațional să facem un rezultat pozitiv, un joc bun. Aș vrea să repetăm jocul pe care l-am prestat în cele 5 meciuri din urmă. Eu cred că suntem în stare de asta, suntem pregătiți pentru asta.

Ne-au lipsit foarte mult suporterii și ne bucurăm că s-a luat decizia de a venit pe stadion. Fără ei a fost foarte greu și s-a văzut asta”, a spus Ilie Poenaru, la conferința de presă.

Publicat: 25 05. 2021, 17:26
Actualizat: 25 05. 2021, 17:27