Ilie Balaci, omagiat la Craiova de jucătorii și fanii din Bănie. Mihai Bobonete, mesaj emoționant. „Mă gândesc la tine, nene Ilie”

Au trecut doi ani de la dispariția lui Ilie Balaci, unul dintre jucătorii care au scris istorie cu „Craiova Maxima”. Fanii au transmis numeroase mesaje, iar Sorin Cîrțu și Alexandru Mateiu, cel care poartă celebrul număr 8 la CS Universitatea Craiova, s-au recules la mormântul lui. Actorul Mihai Bobonete a scris un text emoționant pe pagina de Instagram.

A fost o zi tristă în Bănie. Au trecut doi ani de la momentul care a îndurerat toată Oltenia. Ilie Balaci s-a stins brusc la doar 62 de ani. Actorul Mihai Bobonete a reacționat pe Instagram. Și a scris un text în amintirea idolului din echipa care în anul 1983 juca o semifinală de Cupa UEFA.

Aseară, căutam un ceai la o farmacie de cartier și, când am deschis portofelul ca să iau bani din el, mi-a căzut în palmă un abțibild cu 8ALACI. Mi-au rămas de la Bubu sau de la Dexter, trimise demult. Și după ce am tot lipit peste tot, ăsta era singurul uitat prin portofel și chiar aseară mi-a sărit în palmă. L-am lipit fix pe parasolar ca să-l văd tot timpul când mă uit în sus.

Asta se întâmpla aseară și azi, pe 21, se fac doi ani de când Minunea Blondă ne-a părăsit brusc. M-am uitat acum în telefon să văd dacă mai am numărul lui Balaci și am vrut să-i scriu un mesaj scurt… «Mă gândesc la tine, nene Ilie, și nu uit ce am vorbit atunci pe Arenă!»...”, a fost mesajul actorului.

Sorin Cîrțu și Alexandru Mateiu, reverență la mormântul lui Ilie Balaci

CS Universitatea Craiova nu l-a uitat pe Ilie Balaci. Președintele Sorin Cîrțu și fotbalistul Alexandru Mateiu s-au recules la mormântul fostului idol din Bănie și au dus și o coroană de flori din partea clubului. Cîrțu a fost ani mulți coleg cu Balaci, iar Mateiu poartă tricoul cu 8, numărul pe care Ilie Balaci îl avea pe echipamentul său.

Publicat: 22 10. 2020, 01:07
Actualizat: 22 10. 2020, 01:13