„M-au chemat să mâncăm câini!”. Ianis Zicu, dezvăluiri fabuloase din perioada petrecută în Coreea de Sud

Ianis Zicu (37 de ani), actual antrenor la Farul Constanța, a făcut dezvăluiri fabuloase despre perioada în care a activat, ca fotbalist, în Coreea de Sud.

În Coreea de Sud, Ianis Zicu a evoluat pentru două echipe, Pohang Steelers și Gangwon FC.

Acesta s-a retras din cariera de fotbalist, la începutul lui 2017, de la ASA Târgu Mureș.

Ianis Zicu, dezvăluiri fabuloase din perioada petrecută în Coreea de Sud

Fostul fotbalist a povestit că, în perioada în care a evoluat în Coreea de Sud, i s-a oferit ocazia să mânânce carne de câine, însă acesta a refuzat fără să stea pe gânduri.

Ianis Zicu susține că s-a simțit foarte bine în Coreea de Sud și și-ar dori ca, într-o bună zi, să antreneze acolo.

„Cei de la club m-au chemat și pe mine să mâncăm câini: «You want to eat dog?!» (n.r. – Vrei să mănânci câine?). Eu am înțeles duck, adică rață. Rața merge! După mi-au zis că era dog, dar am zis pas. Dar mi-e dor de mâncarea de acolo.

Aveau porc, aveau o vită foarte, foarte bună. Restaurantele din București nu se compară cu ce e acolo. M-am adaptat, mi-a plăcut foarte mult și chiar îmi doresc să antrenez acolo într-o bună zi”, a declarat Ianis Zicu, pentru GSP.

Ianis Zicu, sfaturi pentru Sergiu Buș

Ianis Zicu a comentat plecarea lui Sergiu Buș (28 de ani) de la FCSB în Coreea, la FC Seongnam. Fostul atacant a evoluat și el în campionatul coreean, astfel că i-a dat câteva sfaturi fostului vârf al roș-albaștrilor, pentru noua sa provocare.

„Am vorbit cu Apostu, impresarul lui. I-am spus că poate merge, sunt oameni serioși. Sunt convins că se va adapta, 100% va face treabă bună. Pe fizic e peste tot, important e să joace bine, la străini se așteaptă mai mult. Nici noi nu ar trebui să mai aducem tot felul de jucători străini care nu au jucat nicăieri și să le dăm contracte mai mari ca ale românilor”, a spus, recent, Ianis Zicu.

Publicat: 01 03. 2021, 18:48
Actualizat: 01 03. 2021, 18:51