„Hoții, hoții!” Faza la care FC Botoșani a cerut penalty și cartonaș roșu în meciul cu Rapid, iar suporterii „au luat foc” | VIDEO

Meciul de fotbal dintre FC Botosani si Rapid Bucuresti, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Municipal din Botosani, duminica 22 august 2021. © FOTO:Ionut Tabultoc/SPORT PICTURES

FC Botoșani a cerut penalty și cartonaș roșu în meciul cu Rapid, dar reluările au demonstrat că arbitrul Marcel Bîrsan a avut dreptate într-o fază extrem de grea.

În minutul 31, Fili a tras puternic în Belu-Iordache, aflat în careu. Gazdele au considerat că a fost vorba de un henț, dar Bîrsan a rămas ferm pe poziție, iar fanii au scandat „hoții, hoții”, în condițiile în care meciul s-a reluat doar cu o lovitură de colț.

VIDEO: Faza la care FC Botoșani a cerut penalty cu Rapid

FC Botoșani a cerut penalty și cartonaș roșu în partida cu Rapid

După o jumătate de oră în care jocul a fost echilibrat, FC Botoșani putea marca la ratarea mare a lui Mihai Roman, care a adus apoi o fază extrem de controversată.

Moldovan a respins șutul lui Roman, dar apoi moldovenii au încercat iar să marcheze, de această dată prin Fili. Marcel Bîrsan a fost repede înconjurat de jucătorii lui Marius Croitoru, convinși fiind că Belu a comis henț în tentativa de a evita golul.

Reluările i-au dat însă dreptate arbitrului, din moment ce balonul l-a lovit în abdomen pe Belu.

Fundașul a făcut un nou meci bun, iar după ce a scăpat bine din această fază complicată a ratat cea mai mare ocazie a giuleștenilor, în repriza secundă.

Rapidiștii au cerut și ei cartonaș roșu, la faultul dur comis de Șeroni asupra lui Bălan.

FC Botoșani – Rapid | Echipele de start

FC Botoșani: Ed. Pap – Braun, Racovițan, Șeroni, Țigănașu – E. Papa, Ed. Florescu, Ongenda – Matheus, M. Roman I, R. Fili
Rezerve: M. Contra – Patache, Chindriș, D. Croitoru, Petkovski, Tîrcoveanu, Kage, Sila, Souza Silva
Antrenor: Marius Croitoru

Rapid: H. Moldovan – Belu-Iordache, Săpunaru, D. Grigore, J. Morais – R. Moise, Crepulja, Al. Albu – Pănoiu – Ad. Bălan, N. Carnat
Rezerve: Drăghia – Florica, Marzouk, Goge, R. Ilie, Alami, Dandea, Hlistei, Bg. Barbu
Antrenor: Mihai Iosif

Publicat: 22 08. 2021, 23:02
Actualizat: 22 08. 2021, 23:24