Helmut Duckadam, sfaturi pentru Gigi Becali cu privire la Andrei Vlad: „Strategia a fost greșită de la început!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 5 poze

Helmut Duckadam, fostul mare portar al Stelei și fost președinte de imagine la FCSB, a vorbit în exclusivitate în cadrul emisiunii ProSport Live, despre strategia lui Gigi Becali privind portarii.

După mai multe gafe ale lui Andrei Vlad în sezonul recent încheiat al Ligii 1, Gigi Becali a anunțat că acesta nu va mai apăra, iar Cătălin Straton va fi titular.

La conferința de prezentare a lui Alexandru Crețu, Gigi Becali s-a răzgândit și a declarat că Andrei Vlad va fi în continuare titular, însă nu va mai apăra în meciurile cu miză mare.

Helmut Duckadam, sfaturi pentru Gigi Becali cu privire la Andrei Vlad

Helmut Duckadam a explicat că Gigi Becali l-a forțat prea mult pe Andrei Vlad și că patronul ar fi trebuit să îl mai lase și pe banca de rezerve pe tânărul portar, în vârstă de 22 de ani, după gafele din campionat.

Totuși, fostul mare portar al Stelei este de părere că Straton nu are stofă de FCSB și din acest punct de vedere Andrei Vlad merită să fie portarul numărul 1 la echipa patronată de către Gigi Becali.

„Strategia a fost greșită de la început din punctul meu de vedere, pentru că au fost momente în care vlad a greșit și a fost ținut în echipă. Eu sunt de părere că trebuia ținut și pe banca după ce a greșit, să își revină și din punct de vedere psihic.

Trebuia să i se dea șanse lui Straton, e un om pe care te poți baza. Când îl pui în poartă, apără ce e de apărat. Nu e un portar senzațional, dar își face treaba. Seriozitatea lui a spus-o întotdeauna.

Eu cred că asta ar fi una dintre strategiile potrivite: când mai greșește, îl lași două etape pe bancă, să mai apere și celălalt portar”, a spus Helmut Duckadam, la ProSport Live.

Publicat: 02 06. 2021, 19:54
Actualizat: 02 06. 2021, 23:29