Helmut Duckadam îi critică pe fundașii FCSB-ului. „Păcat de Iulian Cristea! Nu e normal la experiența lui!”

FCSB a câștigat partida disputată contra celor de la Poli Iași (scor final 1-2), însă echipa bucureșteană a suferit pe partea defensivă. Fostul mare portar al Stelei, Helmut Duckadam, a comentat jocul prestat de cei doi stopperi ai FCSB-ului, Iulian Cristea și Bogdan Planic.

Helmut Duckadam îi critică pe fundașii FCSB-ului. „Păcat de Iulian Cristea! Nu e normal la experiența lui!”

Helmut Duckadam (60 de ani) critică jocul prestat de fundașii FCSB-ului în partida cu Poli Iași, în ciuda faptului că meciul a fost câștigat de echipa bucureșteană. Acesta l-a scos în evidență pe Iulian Cristea, fostul portar al Stelei spune că este inadmisibil ca fundașul FCSB-ului să facă aceeași greșeală în două meciuri consecutive. Iulian Cristea nu s-a poziționat corect la golul înscris de Andrei Cristea, atacantul celor de la Poli Iași.

„Ambii fundaşi centrali au făcut greşeli flagrante! Să nu uităm de golul încasat de FCSB, la care Iulian Cristea a făcut aceeaşi greşeală ca la meciul cu Astra, când îl scapă din vedere pe Alibec. Acum l-a scăpat pe Andrei Cristea! Stă lângă Bălgrădean şi Andrei Cristea marchează.

 

Steaua este o echipă care joacă mult mai bine când conduce pe tabelă, nu când aleargă după egalare. Este păcat pentru că Iulian Cristea, jucător care a ajuns şi la echipa naţională, face aceeaşi greşeală în două jocuri la rând. Nu e normal la experienţa lui,” a declarat Helmut Duckadam pentru Digi Sport.

FCSB, la cinci puncte de lider

În acest moment, FCSB se află pe locul 6 în Liga 1, la cinci puncte în spatele liderului CFR. Vicecampioana o va întalni pe Gaz Metan Mediaș în următoarea etapă din Liga 1, vineri de la ora 20:30. Aceasta partidă poate fi urmărită în format Live text pe prosport.ro.

Publicat: 06 12. 2019, 01:09
Actualizat: 25 12. 2019, 18:57