Hagi vorbește despre acuzațiile de blat făcute de suporterii de la Petrolul și despre celebrul 5-2 cu Steaua: „Ne iese pentru că muncim mult”

Gheorghe Hagi a răspuns acuzațiilor de blat care au venit din partea galeriei Petrolului, după meciul direct cu Viitorul, pierdut de gazde cu 1-2. „Gata, s-a umplut paharul! Ultima înfrângere cu Viitorul Voluntari ne-a demonstrat încă o dată că am fost vânduți de propriii idoli. Nu acceptăm ca un club de tradiție, Petrolul Ploiești, să mai fie implicat în jocuri de culise și meciuri trucate”, au anunțat într-un comunicat cei din galeria „Lupii Galbeni”.

Invitat joi seara în studioul celor de la Digisport, Gheorghe Hagi a răspuns acestor acuzații, dar a vorbit și despre meciul din Ghencea de acum două sezoane, câștigat de Viitorul cu 5-2 contra echipei finului Gigi Becali.

„Ne iese pentru că muncim mult”

„Eu nu bag mâna în foc pentru altul, dar noi n-am făcut nimic. Mă refer aici la acuzele de la acel 2-5 cu Steaua. Nu e problema mea ce a fost în curtea Stelei. Eu le-am zis atunci jucătorilor mei să nu mă facă de râs. Aștept să văd dacă au fost microfoane la Buftea, să confirme asta”, a spus patronul Viitorului.

Cât despre ceea ce susțin suporterii Petrolului, Hagi crede că e vorba deja de o rivalitate. „Chiar tot timpul se întâmplă ceva când noi câștigăm? Eu nu joc la pariuri, nu știu nimic. Ne iese pentru că noi muncim mult. Sunt supărați suporterii, îi înțeleg, dar și ei trebuie să înțeleagă că nu pot să fiu mereu echipa care ia bătaie. Încep și eu să cresc, să pun probleme granzilor”, a explicat Hagi.

 

 

Publicat: 17 04. 2015, 10:39
Actualizat: 17 04. 2015, 13:34