Gregory Tade regretă că a semnat cu FCSB și dezvăluie „coșmarul” pe care l-a trăit la echipa roș-albastră: „Reghecampf știa că sunt cel mai bun atacant din lot, dar patronul nu mă plăcea!”

Gregory Tade, fostul atacant al lui FCSB, susține că regretă faptul că a acceptat oferta venită din partea clubului bucureștean. Acesta a dezvăluit amănunte despre „coșmarul” trăit la echipa patronată de Gigi Becali.

Gregory Tade (34 de ani) a fost transferat de FCSB, în vara lui 2015, de la CFR Cluj, pe când antrenorul echipei roș-albastre era Mirel Rădoi. Acesta a stat un singur sezon la formația bucureșteană.

Francezul s-a retras din fotbal în 2019, iar, în prezent, colaborează cu o firmă ce oferă produse și programe pentru slăbit.

Gregory Tade regretă că a semnat cu FCSB

La scurt timp după ce Gregory Tade a semnat cu FCSB, antrenorul echipei, Mirel Rădoi, a fost înlocuit cu Laurențiu Reghecampf. Acesta susține că tehnicianul formației roș-albastre știa faptul că el este cel mai bun atacant din lot, însă patronul Gigi Becali nu l-ar fi plăcut, astfel că nu a primut multe minute de joc.

„Că să spun adevărul, am mari regrete, pentru că nu am fost sfătuit în mod corespunzător. Privind în trecut cu experiență de astăzi, înțeleg mai bine cum funcționează fotbalul. Nu ar fi trebuit să părăsesc CFR-ul, intram în ultimul an de contract și pot spune că am făcut o mare greșeală. Am reușit să terminăm campionatul pe locul 3 datorită chimiei pe care o avea echipa și datorită spiritului de echipa care ne-a animat.

Un alt regret, după acceptarea transferului, este că nu mai aveam aceeași susținere la FCSB ca la CFR. Mulți nu știu acest lucru, dar am mers la FCSB să joc și cu așteptări foarte mari, însă clubul nu mi-a dat niciodată șansa de a dovedi acest lucru.

Nici măcar nu făcusem pregătirea din pre-sezon cu ei și primul meci al meu a fost în Champions League. Când a sosit Laurențiu Reghecampf știa că sunt cel mai bun atacant din lot, dar patronul nu mă plăcea, așa că am fost depășiți în clasament și am pierdut campionatul”, a declarat Gregory Tade, pentru Europa Calcio.

Fostul fotbalist francez spune că a trăit multe satisfacții la CFR Cluj și că nu ar fi trebuit să părăsească formația ardeleană, pentru a da curs ofertei venite de la FCSB.

„Anii petrecuți la CFR conțin momente foarte pozitive, dar și unele mai puțîn pozitive, așa cum se întâmplă adesea în viață. Primul an, de exemplu, a fost dificil. Nu m-am putut obișnui și să pot profita la maximum de el, dar al doilea an a fost fantastic. Devenisem o familie. Am rămas in relații de prietenie cu mulți jucători și oamenii din staff. A fost un moment pe care nu-l pot uita. Experiența a fost una bună și plină de mari satisfacții personale”, a mai spus Gregory Tade.

Publicat: 04 01. 2021, 13:49
Actualizat: 04 01. 2021, 13:52