Golul pe care Edi Iordănescu nu-l va uita niciodată! Cum a reușit să înscrie Aganovic pentru Sepsi în meciul cu FCSB | VIDEO

Edi Iordănescu a avut parte de o repriză de coșmar pe Arena Națională, la primul meci de când a ajuns pe banca celor de la FCSB.

Sepsi a evoluat cu mult curaj pe cel mai mare stadion al țării și a reușit să intre în avantaj la pauză, după ce Aganovic a marcat un gol superb dintr-o lovitură liberă, în ultimele minute ale primei reprize.

Duelul dintre FCSB și Sepsi este Live Video Online pe prosport.ro.

Edi Iordănescu, coșmar pe Arena Națională! Aganovic a înscris superb cu FCSB

Scăpată cu bine după ce a fost pusă sub presiune de FCSB, Sepsi a dat lovitura la primul șut pe poartă, în minutul 37 al meciului de pe Arena Națională.

Fost jucător la FCSB, Adnan Aganovic a bătut excelent o lovitură liberă și a înscris cu un șut prin zid, iar o parte din vină o are și Andrei Vlad, criticat dur de Gigi Becali în ultima perioadă.

VIDEO: Golul reușit de Adnan Aganovic cu FCSB

Roș-albaștrii s-au aruncat în atac, dar n-au reușit să egaleze până la pauză, asta și pentru că Sepsi a stat bine în teren, iar jucătorii lui Leo Grozavu au reușit de multe ori să blocheze construcția gazdelor.

Experiența vieții mele e cu Gheorghe Hagi. Am învățat multe de la el. Pot spune că el m-a învățat fotbalul adevărat. O să-i mulțumesc toată viața. Mereu eram întrebat din Croația despre Hagi. Toți erau curioși. Toți îl cunosc pe Hagi, în toată lumea – Adnan Aganovic

Publicat: 23 08. 2021, 22:21
Actualizat: 24 08. 2021, 23:04